Rafael Nadal a fost ELIMINAT de la Australian Open. Campionul de anul trecut a terminat într-un picior partida cu americanul McDonald, locul 65 ATP. „Acesta e un moment dur, pe care trebuie să îl accept și să continui”
2649
Australian Open 2023 a rămas fără principalul favorit, Rafael Nadal fiind eliminat în turul al doilea al Grand Slamului de la Melbourne. La finalul partidei cu Mackenzie McDonald (65 ATP), ibericul a explicat ce simte în aceste momente după ce a fost eliminat și a suferit o nouă accidentare.
În partea finală a setului al doilea, Nadal s-a accidentat la coapsa stângă, iar de la acel moment deplasarea sa pe teren nu a mai fost aceeași. Ibericul a terminat partida într-un picior, iar la finalul meciului a explicat că urăște să abandoneze.
„Nu pot să spun că nu sunt distrus psihic în acest moment, pentru că sunt. Nu știu exact care e problema, dar am un istoric cu șoldul. Trebuie să investigăm ce s-a întâmplat. M-am săturat să vorbesc despre accidentări. Am pierdut și am încercat să lupt până la capăt.
Uneori e dificil să accepți și te simți epuizat (n.r. mental) de toate aceste accidentări. Acesta e un moment dur, pe care trebuie să îl accept și să continui. Nu mă pot plânge de viața mea. Nu pot să spun că nu sunt distrus psihic, pentru că aș minți. Sper însă să nu fie nimic prea serios (n.r. în legătură cu accidentarea suferită). E foarte simplu însă: iubesc ceea ce fac. Iubesc să joc și să știu că asta nu va dura la nesfârșit. Ador să mă simt competitiv. Iubesc să mă lupt așa cum am făcut-o mai mult de jumătate din viață. Când iubești ceea ce faci, acestea nu sunt sacrificii”, a declarat Rafael Nadal la conferința de presă de după meciul cu Mackenzie McDonald.
Aventura lui Rafael Nadal la Australian Open 2023 s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției unde campionul en-titre a fost eliminat de Mackenzie McDonald (locul 65 ATP) în trei seturi, scor 6-4, 6-4, 7-5.
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















