R. Moldova: Amenzi de până la 50 000 de lei pentru cei prinși că incendiază intenționat terenuri agricole, pășuni sau păduri
1661
Persoanele care vor incendia intenționat terenurile agricole, pășunile și pădurile riscă sancțiuni usturătoare.
Potrivit unui proiect de lege avizat astăzi de către Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică, cetățenii care vor provoca incendii de vegetație ar putea fi sancționați cu amendă de până la 30 de mii de lei, cu până la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau cu arest contravențional de la 10 până la 15 zile.
În cazul persoanelor juridice, amenda aplicată ar putea fi majorată până la 50 de mii de lei, cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe o perioadă de până la un an.
De asemenea, autorii propun și sancționarea persoanelor care nu respectă modul stabilit de ardere a deșeurilor industriale, de construcție sau menajere. În acest caz, amenda pentru persoanele fizice ar putea ajunge până la 4 500 de lei, iar pentru persoanele juridice – la 15 mii de lei. Totodată, persoanele fizice ar putea fi obligate să muncească 60 de ore în folosul comunității, iar persoanele juridice ar putea fi private de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la trei luni la un an.
Potrivit președintelui Comisiei, Lilian Carp, care este și unul dintre autorii proiectului, inițiativa legislativă are scopul de a preveni și combate folosirea imprudentă a focului și incendierea intenționată a terenurilor agricole, pășunilor sau masivelor forestiere, acțiuni ce pot cauza prejudicii considerabile, daune materiale și un pericol pentru viața, siguranța și sănătatea oamenilor.
Proiectul urmează să fie dezbătut în plenului Parlamentului.
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















