13:03:29 10.09.2025
Stiri

Putin, SUPĂRAT pe UE, deoarece livrează ARMAMENT Ucrainei. Liderul de la Kremlin amenință cu „consecințe periculoase”

Actualitate 28.02.2022 13:23 Vizualizări2103
Putin, SUPĂRAT pe UE, deoarece livrează ARMAMENT Ucrainei. Liderul de la Kremlin amenință cu „consecințe periculoase”

Kremlinul a acuzat luni Uniunea Europeană de comportament ostil față de Rusia, afirmând că livrările de armament către Ucraina sunt periculoase și destabilizatoare, amenințând cu „consecințe mult mai periculoase”, relatează Reuters.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a formulat acuzațiile în timpul unei conferințe de presă privind începerea negocierilor de pace între Rusia și Ucraina.

„Aprovizionarea cu arme, arme, muniții pe teritoriul Ucrainei, din punctul nostru de vedere poate și va deveni un factor extrem de periculos și destabilizator, care în niciun caz nu va contribui nici la stabilitate în Ucraina, nici la restabilirea ordinii”, a declarat Peskov, citat de agenția rusă TASS.

El a declarat de asemenea că pe termen lung mișcarea UE ar putea avea „consecințe mult mai periculoase”.

Peskov a declarat de asemenea că faptul că Uniunea Europeană sprijină militar Ucraina arată că Rusia a avut dreptate când a decis să o invadeze pentru a o „demilitariza”.

Comentariile purtătorului de cuvânt ale președintelui Vladimir Putin vin după ce UE a anunțat în urmă cu o zi că va aloca 450 de milioane de euro pentru armament destinat Ucrainei.

Mai multe state membre ale blocului comunitar anunțaseră anterior că vor trimite echipament militar, armament și tehnică de luptă în Ucraina.

Într-o schimbare majoră de paradigmă privind politica sa externă, Germania a anunțat sâmbătă că va trimite armament țării vecine.

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că Berlinul va furniza Ucrainei 1.000 de arme anti-tanc și 500 de rachete antiaeriene Stinger, din rezervele Bundeswehr (armata germană), pentru a se putea apăra împotriva Rusiei.

În ultimele luni Ucraina a acuzat în mod repetat Germania că își folosește dreptul de veto pentru a o bloca din a achiziționa tehnică militară prin intermediul agenției NATO responsabilă de livrările de echipament.

De ce nu a vrut Germania să ajute Ucraina să se înarmeze

Oficialii de la Berlin și-au motivat susținând că o înarmare a Ucrainei de către Alianța Nord-Atlantică ar duce la escaladarea tensiunilor cu Rusia.

La sfârșitul lunii ianuarie Germania anunțase că va trimite 5.000 de căști militare Ucrainei în contextul criticilor tot mai puternice la adresa sa din cauza refuzului său de a permite NATO să vândă arme și echipament militar Kievului.

Anunțul a stârnit consternare și ironii de partea ucraineană, primarul Kievului, Vitali Klitschko, declarând că a rămas „fără cuvinte”.

„Ce fel de sprijin ne va trimite data viitoare Germania? Perne?”, a întrebat acesta retoricîn timpul unui interviu acordat jurnaliștilor de la Bild.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte