02:48:48 13.09.2025
Stiri

Putin ar fi luat decizia să INVADEZE Ucraina, inclusiv capitala Kiev. Preşedintele SUA ştie când va fi ATACUL şi vrea să DEJOACE planurile liderului de la Kremlin: „Dacă Rusia urmează acest plan, va fi responsabilă de un RĂZBOI catastrofal"

Actualitate 19.02.2022 09:08 Vizualizări6760
Putin ar fi luat decizia să INVADEZE Ucraina, inclusiv capitala Kiev. Preşedintele SUA ştie când va fi ATACUL şi vrea să DEJOACE planurile liderului de la Kremlin: „Dacă Rusia urmează acest plan, va fi responsabilă de un RĂZBOI catastrofal

Preşedintele american Joe Biden a declarat că preşedintele rus, Vladimir Putin, a luat decizia ca Rusia să invadeze Ucraina în câteva zile şi că, în acelaşi timp, capitala Kiev va fi şi ea atacată.

„În acest moment, sunt convins că a luat decizia”, a spus Joe Biden, într-o declaraţie de presă susţinută la Casa Albă.

„Rusia poate încă să aleagă diplomația. Nu este prea târziu să dezescaladeze și să se întoarcă la masa negocierilor. Azi-noapte, Rusia a fost de acord ca secretarul de stat (Antony) Blinken și ministrul de Externe (Serghei) Lavrov să se întâlnească pe 24 februarie în Europa”, a spus Biden.

Liderul de la Casa Albă a avertizat că întâlnirea secretarului de stat american, Antony Blinken, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, programată săptămâna viitoare, nu va mai avea loc dacă Rusia atacă Ucraina.

„Ar însemna că Rusia a trântit uşa în faţa diplomaţiei, alegând un război, şi vor plăti un preţ extrem de mare pentru acest lucru. Nu va fi vorba doar despre sancţiunile pe care le vom impune Rusiei, ci va fi vorba de furia întregii lumi", a mai spus președintele SUA.

„Avem motive să credem că Rusia intenţionează să atace Ucraina, în următoarea săptămână, în următoarele zile. Credem că vor ataca oraşul Kiev, capitala Ucrainei, un oraş cu 2,8 milioane de oameni nevinovaţi. Prezentăm în mod repetat planurile Rusiei, nu pentru că vrem noi un conflict, ci pentru că vrem să eliminăm toate motivele pe care Rusia le-ar putea invoca pentru a justifica o invazie în Ucraina şi pentru a împiedica acest lucru. Să nu aveţi nicio iluzie: în cazul în care Rusia urmează acest plan, va fi responsabilă de un război al opţiunii, catastrofal şi care nu este necesar. Statele Unite şi aliaţii sunt pregătiţi să apere fiecare centimetru de teritoriu al NATO de orice ameninţare la adresa securităţii noastre", a subliniat Biden, precizând că Washingtonul şi aliaţii nu vor trimite trupe combatante în Ucraina, dar vor continua să ofere asistenţă poporului ucrainean.

Preşedintele Biden a spus că, în acest moment, Ucraina este, practic, înconjurată de trupele ruseşti, desfăşurate atât la graniţa dintre Belarus şi Ucraina, frontiera ruso-ucraineană, la care se adaugă şi trupele din Crimeea şi Marea Neagră.

„Nu vom trimite trupe în ucraina dar vom continua sa susținem poporul ucrainean”, a spus preşedintele SUA.

Biden a fost întrebat și de exercițiile cu armament nuclear pe care Vladimir Putin are de gând să le supervizeze personal sâmbătă. Președintele american a spus că „nu crede” că liderul rus „se duce doar să contempleze rachetele”, ci va încerca să transmită un mesaj: încearcă să convingă că poate schimba „dinamica” în Europa.

Liderul american a condamnat escaladarea violenţelor şi încălcarea acordului de încetare a focului în regiunile separatiste din Donbas, Ucraina, precum bombardarea unei grădinţie în localitatea Staniţa, Lugansk şi a catalogat drept „dezinformări” care „sfidează logica” acuzaţiile separatiştilor pro-ruşi referitoare
la intenţia Ucrainei de a declanşa o ofensivă.

l
Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte