PUNCT în dosarul „VENTO”: Fostul șef de la Procuratura Anticorupție, Viorel Morari, și un subaltern de-al său, pe banca acuzaților pentru fabricarea unui dosar: Agenți economici, persecutați în interesul familiei Morari
3227
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și un subaltern de-al acestuia sunt învinuiți de fabricarea unui dosar în interesul primului și vor fi dați pe mâna judecătorilor.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că a finalizat urmărirea penală în dosarul „VENTO”, iar părțile vătămate și persoanele învinuite de fabricarea acestui dosar la comandă fac în prezent cunoștință cu probatoriul acumulat de procurori, înainte ca acesta să fie trimis în judecată.
„Actul de inculpare îl vizează pe fostul șef al Procuraturii Anticorupție și un fost subaltern de-al său, ambii acuzați pentru patru capete de acuzare: exces de putere, fals în acte publice, reținerea sau arestarea ilegală și tragerea cu bună știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate – acțiuni comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării VENTO”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii.
CITIȚI și VIDEO // Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, cercetat PENAL în mai multe dosare: Procurorul general spune cum îl proteja Viorel Morari pe Plahotniuc și cum a adunat averi de cel puțin 20 de milioane de lei
Ilegalitățile imputate inclusiv lui Morari au fost comise în cazul fraților Igor și Adrian Borș, coproprietarii unei rețele de benzinării, care au fost, în anul 2018, persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.
Afacerea acestora ar fi afectat interesele afacerilor de familie ale procurorului Viorel Morari, iar concurenții au fost băgați la închisoare.
Viorel Morari pledează nevinovat și a catalogat anterior drept „false” și „deplasate” declarațiile publice ale procurorului general, Alexandr Stoianoglo, despre „interesele familiei Morari” în dosarul companiei „VENTO”.
14.11.2025
06:02
89
BERD sprijină Ucraina cu împrumuturi energetice de 22 de milioane de euro în plină criză de corupție
13.11.2025
22:43
465
Merz solicită lui Zelenski să oprească exodul tinerilor ucraineni către Germania: "Sunt necesari acasă pentru a-și apăra țara"
13.11.2025
20:48
463
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
13.11.2025
20:48
453
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
542
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
541
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
17:04
549
Titlu propus: Comunitățile de energie regenerabilă din Moldova: Progres și provocări în tranziția energetică națională
13.11.2025
15:46
576
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
13.11.2025
15:31
617
Zelenski vizitează trupele din Zaporojie pe fondul unui scandal de corupție, în timp ce Rusia revendică noi cuceriri în Ucraina. Contribuție semnificativă de 500 de milioane de dolari pentru achiziționarea de armament american destinat Ucrainei din p
13.11.2025
14:30
777
Zelenski impune sancțiuni asupra activelor lui Timur Mindici în plin scandal de corupție și primește un apel din partea cancelarului german pentru acțiuni determinate împotriva corupției
13.11.2025
22:43
452
Merz solicită lui Zelenski să oprească exodul tinerilor ucraineni către Germania: "Sunt necesari acasă pentru a-și apăra țara"
13.11.2025
20:48
450
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
13.11.2025
20:48
443
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
532
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
532
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
17:04
541
Titlu propus: Comunitățile de energie regenerabilă din Moldova: Progres și provocări în tranziția energetică națională
13.11.2025
15:46
566
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
13.11.2025
15:31
608
Zelenski vizitează trupele din Zaporojie pe fondul unui scandal de corupție, în timp ce Rusia revendică noi cuceriri în Ucraina. Contribuție semnificativă de 500 de milioane de dolari pentru achiziționarea de armament american destinat Ucrainei din p
13.11.2025
14:30
765
Zelenski impune sancțiuni asupra activelor lui Timur Mindici în plin scandal de corupție și primește un apel din partea cancelarului german pentru acțiuni determinate împotriva corupției
13.11.2025
13:08
687
Delegația condusă de premierul Alexandru Munteanu marchează prima vizită externă la București, însoțită de vicepremierul Vladimir Bolea
13.11.2025
11:07
590
Universitățile moldovenești își promovează programele de studiu la târgul educațional din Bengaluru, India
13.11.2025
10:57
609
Ajutoare financiare pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară și furtuna din Cahul: primele plăți au fost autorizate
13.11.2025
10:49
612
G7 solicită urgent încetarea focului în Ucraina, în timp ce negocierile stagnează
13.11.2025
10:44
881
AVERTISMENT // Plahotniuc ar putea scăpa basma curată. Vlad Filat: „Nu va exista nicio finalitate în dosarul „furtul miliardului”, dacă procurorii nu vor renunța la vechea SCHEMĂ, care nu duce nicăieri”
13.11.2025
10:17
609
Condamnări grele pentru doi bărbați din Ungheni prinși cu peste 2.000 de plicuri de droguri în cadrul unei rețele complexe
13.11.2025
09:37
565
Suspectă eliberată sub control judiciar în urma jafului spectaculos de la Luvru
13.11.2025
09:11
853
Marele lăcaș ortodox din Moldova neagă eticheta de "biserică rusă" și provoacă tensiuni religioase în regiune
13.11.2025
08:22
653
Horoscopul zilei 13.11.2025
13.11.2025
07:17
804
Marco Rubio denunță provocările aeriene ale Rusiei, reafirmând angajamentul SUA față de apărarea NATO
13.11.2025
06:49
615
UE mobilizează giganții tehnologiei și influencerii pentru a combate amenințările hibride și dezinformarea în spațiul digital
13.11.2025
04:28
661
SUA pune capăt celei mai lungi perioade de paralizie bugetară din istorie – Congresul i-a trimis legea lui Trump pentru semnare
13.11.2025
02:57
736
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
822
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
802
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
1284
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
1 MDL
1 EUR
19.64
1 USD
16.92
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














