PROIECT // Cum vor să se IMUNIZEZE politicienii împotriva presei
1434
Proiectul de lege cu privire la modificarea Codului Audiovizualului, propus spre dezbatere de urgență în Parlament, provoacă tot mai multe critici.
Deputații liberali au susținut în această dimineață o conferință de presă în care au anunțat că nu vor susține acest proiect de lege pe care îl consideră a fi unul contrar normelor europene.
„Sub acoperirea protejării spațiului informațional de propaganda și manipularea de la posturile TV retransmise pe teritoriul R. Moldova, se urmăresc, de fapt, alte scopuri. Se dorește transformarea televiziunilor în instrumente de propagandă”, a anunțat deputatul Corina Fusu.
Potrivit ei, prin această lege se limitează libertatea de exprimare. Or, proiectul le cere moderatorilor de emisiuni TV să le solicite invitaților să probeze afirmațiile acuzatoare, iar în lipsa probelor să stopeze discuția.
„Așadar, dacă intervievatul nu va avea o decizie judecătorească care să demonstreze că se fac lucruri urâte în R. Moldova, nu va avea posibilitate să își expună opiniile”, a explicat Fusu.
Deputata atrage atenția și asupra unei alte modificări prin care se cere ca autorul oricărei informații răspândite în presă să fie individualizat și identificabil. În acest mod, se încalcă dreptul de protejare a surselor.
Singura normă prin care se propune securizarea spațiului informațional al R. Moldova prevede că se interzice radiodifuzorilor și distribuitorilor de servicii transmiterea și retransmiterea posturilor TV care conțin programe de știri, emisiuni analitice care nu sunt produse în state UE și în state care nu au ratificat Convenția Europeană pentru Televiziunile Transfrontaliere.
„Această Convenție nu a fost ratificată de Federația Rusă, dar și de SUA. Astfel, pe lângă buletinele de știri rusești, vom fi lipsiți și de posturile americane CNN, Historie, Geographic etc.”, atenționează Fusu.
Autorii proiectului încearcă să se imunizeze împotriva presei, crede ea.
Poziția liberalilor este susținută și de reprezentanții societății civile.
Președintele Consiliului Național de Participare, Sergiu Ostaf, consideră că proiectul de lege elaborat de deputații democrați își propune de fapt trei obiective: protejarea excesivă a persoanelor publice în audiovizual prin limitarea libertăți de expresie, controlul spațiului autohton audiovizual prin interzicerea televiziunilor propagandistice, consolidarea sancțiunilor și capacității CCA de a sancționa comportamentul iresponsabil în perioada electorală.
Ostaf remarcă necesitatea de a păstra elementele pozitive din acest proiect, care se referă la securizarea spațiului informațional, și de a exclude elementele nocive.
„Obiectivul de a proteja spațial informațional autohton este legitim, însă nu și din contul respingerii integrale a unor posturi de televiziune democratice și pluraliste din Est sau din Vest. Astfel, interdicția de retransmitere a posturilor TV din țările care nu au ratificat Convenția Europeană Transfrontalieră este incorectă, pentru că impune o interdicție de blanchetă. E nevoie de niște criterii de admitere, cum ar fi plafonarea la limita frecvențelor, respectarea pluralismului, limitarea orelor de transmisiune de nu mai mult de un procent și cerințe stricte pentru programele informaționale și de știri”, anunță Ostaf.
Astăzi, mai multe ONG-uri de media au semnat o declarație comună prin care condamnă secretomania în cazul acestui proiect de lege și cere expunerea lui unor dezbateri publice.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
16.09.2026
15:12
16.09.2026
15:08
16.09.2026
15:05
16.09.2026
14:30
16.09.2026
14:25
16.09.2026
14:25
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















