Stiri
europalibera.org
Directorul executiv al „Expert-Grup”, Valeriu Prohniţchi, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni experţi economici din R. Moldova, va fi consilierul pe probleme economice al premierului Iurie Leancă. Iar jurnalista Liliana Viţu, fost reporter BBC şi director al Departamentului Ştiri şi Dezbateri de la postul public de televiziune, va fi purtătorul de cuvânt al acestuia. Anunţul a fost făcut aseară de către prim-ministru într-o emisiune de la TV7.
Potrivit lui Leancă, pe unii consilieri care au activat în aceleaşi funcţii pe timpul fostului prim-ministru Vlad Filat îi va menţine şi în echipa sa. Este vorba de consilierul pe probleme de sănătate, cel pentru educaţie şi cultură şi cel pentru minorităţile etnice pe care Leancă i-a caracterizat ca fiind „oameni pregătiţi”.
Noul premier a spus totuşi că echipa sa este incompletă şi că mai caută un consilier care i-ar asigura comunicarea cu instituţiile de forţă.
Prohniţchi – consilier, Viţu – purtătorul de cuvânt al premierului Leancă
Important
12.06.2013
08:26
1435
1435
europalibera.org Potrivit lui Leancă, pe unii consilieri care au activat în aceleaşi funcţii pe timpul fostului prim-ministru Vlad Filat îi va menţine şi în echipa sa. Este vorba de consilierul pe probleme de sănătate, cel pentru educaţie şi cultură şi cel pentru minorităţile etnice pe care Leancă i-a caracterizat ca fiind „oameni pregătiţi”.
Noul premier a spus totuşi că echipa sa este incompletă şi că mai caută un consilier care i-ar asigura comunicarea cu instituţiile de forţă.
Stiri relevante
14.02.2016
11:13
8654
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6489
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6737
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7840
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9780
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6707
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
18817
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
6233
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
55756
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5625
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
5276
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
25.05.2014
11:14
10454
Republica Moldova // Bătrâni adoptați

Top stiri
21.12.2025
20:33
293
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
512
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
559
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
582
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
726
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
721
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
653
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
742
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
833
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1191
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
796
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
976
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
848
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1087
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
968
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
961
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
951
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1023
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
932
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1210
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1160
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
995
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1042
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1031
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1402
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi