PROGRAM // Ziua Independenţei R. Moldova, marcată cu depuneri de flori, discursuri şi concerte: Cine va urca pe 27 august pe scena din PMAN
2831
Ziua Independenței Republicii Moldova, marcată anual pe 27 august, va fi sărbătorită sâmbătă cu depuneri de flori, discursuri, fanfare, concerte şi prezentare de documentare.
Potrivit Guvernului, programul manifestărilor va începe la ora 8:30 cu depuneri de flori la monumentul „Maica îndurerată” și la monumentul lui Ștefan cel Mare, după care conducerea R. Moldova va participa la festivitatea de inaugurare a Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova”.
Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale vor evolua orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, orchestra Prezidențială, orchestra MAI, Capela corală academică „Doina”, solista Mariana Bulicanu, studioul muzical-coral „Lia-Ciocârlia”, BrioSonores, Igor Podgoreanu, Cătălin Josan, dar și violoniștii Alexandra Conunova și Ilian Gîrneț.
Pe lângă spectacolul tematic „Moldovă, tu ești patria mea!”, manifestarea va cuprinde și uvertura „Gânduri pentru și despre țară”, care presupune proiectarea colajului documentar „Moldova suverană”.
Programul va culmina cu defilarea fanfarelor militare în Piața Marii Adunări Naționale.
Seara, cu începere la ora 19.00, pe scena din centrul capitalei vor cânta Cristofor Aldea-Teodorovici, Formația Zdob și Zdub și Ansamblul de Muzică Populară „Fluieraș”.
Guvernul precizează că manifestări dedicate Zilei Independenței vor avea loc, pe 27 august, în toate localitățile din R. Moldova.
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















