Producătorii din R. Moldova mai au în depozitele frigorifice o mie de tone de struguri și 35 de mii de tone de mere: Ministrul Agriculturii îi îndeamnă să vândă fructele în cadrul unor târguri din Chișinău
1641
Klumea În depozitele frigorifice din R. Moldova se află pe moment la păstrare circa o mie de tone de struguri, dar și circa 35 mii de tone de mere, arată o analiză a angajaților Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
„În urma analizei situației, am aflat că în primul trimestru al anului curent au fost exportate circa 18,9 mii de tone de struguri. Principalele destinații ale exportului de struguri au fost țările membri ale Uniunii Europene și CSI. Prețul de comercializare a strugurilor pe piețele străine a fost în medie de circa 0,5 dolari. Pe piața internă au fost comercializate estimativ 100 de tone. În prezent, la păstrare mai sunt încă o mie de tone de struguri. Dacă ritmul de vânzare pe parcursul lunii aprilie va fi ca cel din luna martie, atunci până la sărbătorile de Paști stocurile de struguri ce se află la păstrare în depozitele frigorifice din țară ar putea fi epuizate”, a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, în cadrul unei ședințe de la minister.
Potrivit lui Ciubuc, cele mai mari volume de struguri la păstrare se află în raioanele Nisporeni, Ialoveni, Cahul și Strășeni. De asemenea, o parte din struguri a fost livrată la procesare pentru producerea vinului. Patru unități vinicole din Cahul, Călărași, Nisporeni și UTA Găgăuzia au acceptat să prelucreze circa 1 200 de tone de struguri.
Pentru a ajuta producătorii agricoli să își comercializeze producția din depozitele frigorificei, ministrul Nicolae Ciubuc a solicitat angajaților ministerului să informeze producătorii despre deschiderea iarmarocului de primăvară în sectorul Râșcani al capitalei, despre disponibilitatea companiilor de procesare și despre oportunitățile noilor piețe de desfacere.
14.01.2026
17:02
711
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
677
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
782
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
693
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
645
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
644
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
706
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
855
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
859
Noua metodologie de calcul al pierderilor la schimbarea destinației terenurilor agricole și forestiere, aplicată de astăzi în Republica Moldova
13.01.2026
16:49
768
MDED aliniază sprijinul partenerilor de dezvoltare la noile priorități de debirocratizare și digitalizare pentru mediul de afaceri
15.01.2026
13:07
288
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
293
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
410
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
431
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
530
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
350
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
464
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
428
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
420
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
664
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
626
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
658
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
743
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
667
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
665
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
792
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
704
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
673
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
739
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
1034
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
736
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
778
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
612
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
931
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
688
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














