Procuratura l-a SCOS de sub urmărire penală pe deputatul Cebotari: Era învinuit de abuz în serviciu în dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău
1814
Deputatul „Pro Moldova”, Vladimir Cebotari, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), anunță Procuratura Chișinău.
Urmărirea penală în privința fostului deputat democrat Vladimir Cebotari a fost inițiată pe 19 septembrie 2019, după ce Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității, deputatul fiind învinuit de abuz de serviciu la preluarea controlului asupra activelor Aeroportului.
Procurorul general interimar de atunci, Dumitru Robu, a declarat de la tribuna Parlamentului că Procuratura Generală dispune de „probe concludente” care indică faptul că, în 2013, deputatul democrat Vladimir Cebotari, folosind situația de serviciu și depășindu-și atribuțiile, ar fi „contribuit direct” la preluarea controlului asupra Aeroportului Internațional Chișinău „în interesul unui grup criminal”. În 2013, Cebotari ocupa funcția de viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
CITIȚI și VOTAT // Deputatul democrat Vladimir Cebotari a rămas FĂRĂ imunitate parlamentară și va fi cercetat pentru ilegalități comise la concesionarea Aeroportului. Cazul lui Petru Jardan se amână
„Examinând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că, în calitate de membru al Comisiei de concurs cu privire la concesionarea AIC, Vladimir Cebotari a acționat în limitele atribuțiilor legal acordate, prin urmare fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii imputate. Potrivit legislației Republicii Moldova, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Decizia Procuraturii este pasibilă a fi contestată în modul stabilit de lege”, anunță astăzi Procuratura.
Aceeași sursă precizează că acțiunile de urmărire penală în cazul concesionării Aeroportului continuă în privința a cinci persoane fizice și una juridică.
31.03.2026
11:09
43
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
232
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
423
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
247
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
330
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
341
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
397
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
475
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
520
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
274
Vaci Highland mutate dintr-o rezervație din Kent după valul de turiști atrași de videoclipuri virale pe TikTok
31.03.2026
10:31
132
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
201
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
217
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
306
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
307
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
371
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
442
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
509
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
481
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
608
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
565
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
603
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
573
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
623
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
582
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
582
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
664
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
593
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
614
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
558
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
546
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
571
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
980
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
602
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
632
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














