„Pro Moldova”: Ștefan Gațcan este OSTATICUL socialiștilor. „Nu este lăsat singur nici pentru 10 secunde... Într-o zi se va afla totul și atunci, probabil, va EXPLODA întreaga clasă politică”
2578
Reprezentanții grupului parlamentar „Pro Moldova” susțin că nu au reușit să schimbe nici două vorbe cu Ștefan Gațcan, cel care pe 30 iunie a aderat la fracțiunea lui Andrian Candu, iar ulterior a plecat subit din R. Moldova. Gațcan nu ar fi lăsat „nici pentru zece secunde” de către colegii săi socialiști, care l-ar fi adus cu forța la ședința de astăzi, spune deputatul „Pro Moldova”, Sergiu Sîrbu.
„Nu am discutat cu domnul Gațcan și nici nu am încercat. Acesta nu este lăsat nici pentru 10 secunde... Mereu este însoțit de așa-zișii colegi. Eu îl compătimesc pe colegul Gațcan. Dragă Ștefan, ține-te, suntem cu tine, înțelegem prin ce calvar treci. Este o tragedie personală și înțelegem amenințările și presiunea extraordinară la care ești supus. Asta nu va dura mult și acest calvar se va termina. Noi vom fi alături și, dacă va fi nevoie, te vom proteja”, a precizat astăzi Sergiu Sîrbu.
Acesta a adăugat că deja au fost sesizate toate instituțiile internaționale cu privire la „răpirea” lui Gațcan.
„Într-o zi vei putea să vorbești liber despre tot ce s-a întâmplat, fără ca să fii ținut ostatic în țara ta de așa-zișii colegi, cu antrenarea unui serviciu criminal – SPPS. Dar vom rezista. Acest regim criminal va cădea și atunci totul va ieși la suprafață. Toți cei care sunt implicați vor răspunde și vor face pușcărie. Deputatul are dreptul să renunțe la cererea de renunțarea la mandatul de deputat, dar cu regret colegul Ștefan Gațcan nu este liber în acțiunile sale, în declarațiile sale. Îl rugăm să reziste și să nu cedeze. Lupta continuă și libertatea cu siguranță va reveni.
Nu știm unde e familia sa. Nu vrem să forțăm, înțelegem că este monitorizat, șantajat și nu vrem să-i creăm probleme suplimentare astăzi, dar vă asigur că nu poți ține ostatic un om toată viața. Într-o bună zi se va afla totul și atunci, probabil, va exploda întreaga clasă politică și mai ales cei care au uzurpat astăzi puterea de stat”, a conchis Sergiu Sîrbu.
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















