Stiri

Primesc în medie câte 830 de lei pe lună, dar au nevoie de cel puțin 3 500 de lei. Cele mai DEZAVANTAJATE persoane din R. Moldova

Social 22.04.2014 12:48 Vizualizări716
Primesc în medie câte 830 de lei pe lună, dar au nevoie de cel puțin 3 500 de lei. Cele mai DEZAVANTAJATE persoane din R. Moldova

Persoanele cu dizabilităţi severe reprezintă una dintre cele mai defavorizate categorii de persoane social-vulnerabile, iar statul trebuie să-şi focuseze atenţia asupra nivelului de trai atât a acestora, cât şi a familiilor în care vieţuiesc, se menționează într-un raport al Centrului pentru Drepturile Omului. .

Mărimea medie a pensiei de invaliditate constituia la 1 ianuarie anul trecut 828,40 de lei pe lună. Datele statistice denotă faptul că, pentru o persoană, cheltuielile lunare depăşesc veniturile acesteia.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul I al anului 2013 au constituit 1 656,1 lei pentru o persoană, fiind în creştere cu 9,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Potrivit raportului, persoanele cu dizabilităţi severe necesită un suport mai mare în raport cu altă categorie de populaţie, deoarece veniturile obţinute sub formă de prestaţii sociale nici pe departe nu acoperă minimumul de existenţă, iar cheltuielile sunt mult mai mari, din cauza tratamentului medical, cât şi a procedurilor de reabilitare care de cele mai dese ori presupun cheltuieli suplimentare.

„Intervievând familii în care există persoane cu dizabilităţi severe din sudul Moldovei, s-a constatat că, în medie pentru achitarea serviciilor de întreținere, aceştia necesită 662,5 lei în timp de vară şi 2 313,5 lei în timp de iarnă, 1 805,55 lei pentru alimentaţie, 842,85 pentru medicamente, 238,125 lei pentru produse igienice. Raportând necesităţile reale ale acestora la venitul pe care îl au, vedem clar care este nivelul de trai al familiilor acestora”, scrie în raport.

Potrivit datelor Companiei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 iulie 2013 erau înregistraţi 5 896 de beneficiari de alocaţie de invaliditate, mărimea medie a acesteia fiind de 110,05 lei/lunar, şi 14 335 de beneficiari de alocaţie pentru copii cu dizabilităţi, cu mărimea medie de 309,99 lei/lunar.

Pentru că actualmente R. Moldova se află la etapa incipientă de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, un şir de probleme rămân a fi actuale. Potrivit informaţiei prezentate de direcţiile/secţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei, printre problemele cu care cel mai des se confruntă asistenţii sociali în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt colaborarea insuficientă dintre instituţiile autorităţilor publice locale, posibilităţi limitate de acordare a serviciilor necesare persoanelor cu dizabilităţi mintale/psihice, insuficienţa unităţilor de asistenţi personali, insuficienţa mijloacelor financiare pentru susţinerea serviciilor sociale „Asistenţa personală ”, „Respiro”, „Cantine sociale”, „Locuinţa protejată”, „Casa comunitară”, „centrele de zi pentru persoanele în vârstă şi cu dizabilităţi”, lipsa posibilităţilor de a oferi persoanelor hipoacuzice aparate auditive gratuite, lipsa centrelor comunitare care ar facilita incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi severe etc.

Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la 1 ianuarie 2013 în R. Moldova au fost înregistrate 183 693 de persoane cu dizabilităţi, dintre care 14 753 de copii. Din numărul total de persoane cu dizabilităţi, 21 071 sunt adulţi și 6 342 sunt copii cu dizabilităţi severe. Comparativ cu anul 2011, numărul persoanelor cu dizabilităţi a crescut cu 3 878 de persoane, iar numărul copiilor cu dizabilităţi cu vârste de până la 18 ani a crescut cu 710.

Autor: Polina Cupcea
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4685 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.54 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri