Prima VICTORIE a Primăriei capitalei în 2017. Ce se întâmpla cu cele 20 de terenuri publice acordate unor agenți economici prin intermediul instanțelor de judecată
2432
Judecătoria Chişinău (sediul Centru) a admis cererea de revizuire depusă de autorităţile publice locale din Chișinău şi a anulat hotărârea din 26 august 2016, prin care municipalitatea a fost deposedată de 20 de loturi de teren. Decizia a fost adoptată de judecătoarea Angela Catană, în şedinţa publică care a avut loc ieri, 20 ianuarie 2017.
De asemenea, instanţa de judecată a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile respective.
Primăria Chişinău a aflat, la sfârşitul anului trecut, că a fost deposedată de 20 de loturi de teren, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti. Hotărârea instanţei a fost emisă la data de 26 august 2016 de către judecătoarea Angela Catană, de la Judecătoria sectorului Centru din Chişinău.
Instanţa de judecată a dispus atunci înregistrarea dreptului de proprietate asupra a 20 de loturi de teren, aflate în oraşul Chişinău şi care au aparţinut administraţiei publice locale, după trei agenţi economici, în temeiul proceselor-verbale ale unei licitaţii funciare care în realitate nu s-a desfăşurat.
Primăria Chişinău, proprietara bunurilor imobile, nici nu a fost citată ca parte în procesul de judecată.
Între timp, patru din cele 20 de loturi de teren, de care a fost deposedată administraţia publică locală prin intermediul hotărârii judecătoreşti, au fost înregistrate drept proprietate a noilor proprietari. Mai mult, acestea au fost deja înstrăinate unor persoane terţe, fiind astfel incluse în circuitul civil.
28.12.2021
10:29
2982
Percheziții de amploare în DOSARUL privind înstrăinarea terenurilor din proprietatea Primăriei Durlești. Ce au găsit procurorii la cele OPT persoane și care a fost rolul lor în acele tranzacții dubioase
18.12.2013
17:14
2235
ACCES INTERZIS pentru fermierii moldoveni în regiunea TRANSNISTREANĂ
27.03.2026
23:35
242
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
464
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
448
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
485
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
517
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
469
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
14:32
1930
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
13:11
585
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
641
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
26.03.2026
20:41
700
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
27.03.2026
23:35
237
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
333
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
461
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
389
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
422
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
443
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
481
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
496
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
427
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
432
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
513
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
674
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
465
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
538
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1926
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
599
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
581
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
658
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
668
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
638
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
647
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
601
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
639
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
831
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
814
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














