Prima DEMISIE importantă, după schimbarea ministrului Mediului: Directorul Agenției „Moldsilva” a scris cerere de eliberare din funcție
2495
Directorul Agenției „Moldsilva”, Valeriu Caisin, a scris cerere de demisie, a anunțat astăzi noul ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu.
„Curând voi identifica un nou director capabil și dedicat, care să preia conducerea și să asigure realizarea rapidă și eficientă a obiectivelor agenției. Moldsilva este autoritate administrativă centrală în domeniul silviculturii și cinegeticii, care exercită funcțiile în contextul promovării politicii de stat: lucrări de extindere, regenerare, conservare și folosirea rațională a resurselor forestiere”, a scris Lazarencu pe pagina sa de Facebook.
Restructurarea Agenției „Moldsilva” a fost sarcina trasată noului ministru al Mediului de către premierul Dorin Recean.
„Accelerarea împăduririi, gestionarea deșeurilor, restructurarea „Moldsilva” și agenda complexă de negocieri cu UE sunt principalele sarcini ale Ministerului Mediului. Am încredere că ministrul Lazarencu va performa în acest sens”, a declarat ieri premierul Recean în cadrul ceremoniei de învestire în funcție a noului ministru al Mediului.
Lazarencu i-a luat locul Rodicăi Iordanov, care a plecat miercuri din funcție, demisia sa fiind anunțată, fără prea multe explicații, de către premierul Dorin Recean pe Facebook. Ulterior, Rodica Iordanov a confirmat că și-a depus cererea de demisie și a arătat că se va „concentra pe proiectele de viitor care îmi sunt aproape de inimă”.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















