Prim-ministra Natalia Gavrilița, supărată pe presă, pentru că nu scrie despre faptul că ULEIUL costă în magazine „34 - 37 de lei, nu 56 de lei”, datorită deciziilor Guvernului
45132
Prim-ministra Natalia Gavrilița le-a arătat din deget jurnaliștilor pentru că aceștia nu ar scrie despre faptul că uleiul costă în magazine „34 - 37 de lei”, nu „56 de lei”, așa cum arătau recent unele titluri din mass-media.
Premierul a declarat astăzi, în debutul ședinței de Guvern, că această „ieftinire” a produsului respectiv se datorează deciziilor aprobate de Guvern și semnalului dat de autorități cu privire la neacceptarea speculațiilor vizavi de formarea prețurilor.
Oficialul crede că cetățenii R. Moldova au nevoie și de „știri bune”, care să le ofere „încredere”.
„În această săptămână, am observat în rețelele de magazine o scădere a prețurilor la ulei, care, în loc să se vândă cu 56 de lei sticla, așa cum anunțau unii producători și erau afișate anumite prețuri, se vinde cu 34 - 37 de lei sticla. Este rezultatul unor decizii ale Guvernului, inclusiv decizii pe care le-am luat în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale privind introducerea uleiului în lista produselor social importante”, a declarat Gavrilița.
De asemenea, oficialul crede că actuala guvernare a transmis, prin asemenea decizii, un semnal clar că Guvernul nu va accepta speculații ale prețurilor și este hotărât să acționeze atunci când „este întrecut bunul-simț la stabilirea prețurilor”.
Șefa Guvernului i-a sugerat și Consiliului Concurenței să fie vigilent, îndemnând, totodată, agenții economici să construiască relații previzibile și pe termen lung cu cetățenii, fiindcă vremea „îmbogățirii rapide”, din afaceri ilegale cu statul sau preluări de bunuri ca „pe timpurile regimului Plahotniuc” au trecut.
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















