13:56:10 14.12.2025
Stiri

Prim-ministra Natalia Gavrilița solicită asistență din partea UE pentru liberalizarea transportului internațional de mărfuri și includerea R. Moldova în cadrul mecanismelor europene de procurări

Actualitate 12.05.2022 16:33 Vizualizări1506
Prim-ministra Natalia Gavrilița solicită asistență din partea UE pentru liberalizarea transportului internațional de mărfuri și includerea R. Moldova în cadrul mecanismelor europene de procurări

Riscurile de securitate în contextul evoluțiilor regionale și mecanismele aplicate în Republica Moldova pentru gestionarea consecințelor multiple ale războiului din Ucraina au constituit astăzi principalele teme de discuție între prim-ministra Natalia Gavrilița și Ylva Johansson, comisarul UE pentru Afaceri Interne.

Șefa Executivului a menționat că autoritățile de la Chișinău rămân concentrate pe atenuarea consecințelor umanitare și economice generate de război, precum și pe asigurarea unei șederi decente în Republica Moldova a persoanelor venite din Ucraina.

„Uniunea Europeană ne-a oferit un șir de mecanisme utile pentru asigurarea securității și ordinii publice în Republica Moldova. Peste 70 de polițiști europeni din cadrul misiunii Frontex muncesc la punctele de trecere a frontierei de stat, alături de colegii lor din Republica Moldova. De asemenea, suntem sprijiniți de misiunea EUBAM în consolidarea securității la frontieră și vom lucra împreună, în continuare, pentru a răspunde rapid provocărilor actuale”, a spus prim-ministra, citată de un comunicat de presă al Guvernului.

Interlocutoarele au discutat și despre impactul războiului asupra comerțului Republicii Moldova, menționând că închiderea portului de la Odesa și necesitatea de a reorienta traseele comerciale au afectat lanțurile valorice, ceea ce a condus la creșterea prețurilor.

Prim-ministra a solicitat asistență din partea Uniunii Europene în procesele de fluidizare a traficului la frontiere și liberalizare a transportului internațional de mărfuri, dar și includerea R. Moldova în cadrul mecanismelor europene de procurări.

La rândul său, Ylva Johansson le-a mulţumit autorităţilor de la Chișinău pentru modul în care au venit în ajutorul refugiaţilor din Ucraina și a apreciat solidaritatea demonstrată de cetățenii Republicii Moldova.

„Vom continua să susținem acţiunile umanitare ale Republicii Moldova și să vă sprijinim cu fonduri și alte resurse. De asemenea, suntem dispuși să oferim asistența necesară în domeniul securității cibernetice”, a accentuat comisarul UE.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
14.12.2025 08:34 402 Horoscopul zilei 14.12.2025
Top stiri
14.12.2025 08:34 395 Horoscopul zilei 14.12.2025
13.12.2025 08:33 712 Horoscopul zilei 13.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.85 1 USD 16.94 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte