03:17:56 19.09.2025
Stiri

Prețuri mai MICI pentru 320 de medicamente vândute în R. Moldova

Știri 18.12.2017 11:12 Vizualizări1604
Prețuri mai MICI pentru 320 de medicamente vândute în R. Moldova

Aproape 320 de denumiri de medicamente, care au fost înregistrate de către Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM), vor fi vândute în farmacii la prețuri mai mici.

Potrivit AMDM, prețurile la aceste 320 de denumiri de medicamente au fost calculate în baza ratei oficiale medii de schimb valutar al BNM pentru luna precedentă. Astfel, în medie, preţurile medicamentelor au scăzut cu 9,37 la sută faţă de cele aprobate anterior în Catalogul Național de Prețuri.

Aproape 75% de preparate farmaceutice sunt de origine europeană, circa 18% provin din spaţiul CSI, 4,5% sunt produse în R. Moldova, iar alte 2,8% sunt importate din alte ţări.

Din numărul total de medicamente, preţurile pentru 35 de preparate farmaceutice au fost înregistrate de către AMDM pentru prima dată în R. Moldova.

Medicamentele, înregistrate cu preţuri de producător reduse au acţiune bactericidă, antispetică, dezinfectantă, antiinflamatoare, analgezică, anatiparazitară, bronhodilatatoare etc, sunt folosite pentru tratarea insuficienţei venoase, migrenei, sclerozei multiple şi a altor boli, se arată într-un comunicat de presă al AMDM.

Sursa citată mai notează că rata medie pentru un euro în luna octombrie 2017 a fost echivalentă cu 20,53 lei (-6,5%), iar rata medie pentru un dolar american constituia 17,4322 lei MD (-12,3%).

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte