22:07:07 31.12.2025
Stiri

Președintele PE, către Maia Sandu: „Trebuie să demonstrați că aveți un sistem politic pluralist și acesta va fi primul act al CREDIBILITĂȚII dumneavoastră”

Politică 24.07.2019 16:00 Vizualizări1429
Președintele PE, către Maia Sandu: „Trebuie să demonstrați că aveți un sistem politic pluralist și acesta va fi primul act al CREDIBILITĂȚII dumneavoastră”

Ultimele evoluții în dialogul R. Moldova cu Uniunea Europeană și prioritățile politicii interne și externe a republicii noastre au fost principalele subiecte abordate la întrevederea comună a prim-ministrului Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, cu președintele Parlamentului European, David-Maria Sassoli.

Premierul Maia Sandu a dat asigurări că prioritățile actualului Guvern sunt promovarea oamenilor onești în funcțiile-cheie din sistemul executiv, lupta împotriva corupției, reformarea sistemului de drept, investigarea fraudei bancare, asigurarea independenței justiției și mass-mediei, care să garanteze consolidarea R. Moldova drept un stat democratic și un partener de încredere.

„Aceste obiectivele vor reconstrui încrederea cetățenilor în R. Moldova și vor stimula cooperarea dintre Moldova și UE”, a subliniat Maia Sandu.

În cadrul discuției s-a vorbit și despre necesitatea revenirii la sistemul electoral proporțional și organizarea unor alegeri locale libere și corecte în toamnă. „Schimbările pe care le-am inițiat trebuie să asigure crearea unor instituții democratice în R. Moldova, așa încât acest proces să fie ireversibil, precum și ridicarea nivelului de trai al tuturor cetățenilor noștri și asigurarea condițiilor necesare pentru ca cetățenii din diasporă să-și dorească să vină acasă.”

La rândul său, președintele Parlamentului European a confirmat sprijinul UE pentru ca R. Moldova să implementeze cu succes agenda europeană asumată. „Trebuie să demonstrați că aveți un sistem politic pluralist și acesta va fi primul act al credibilității dumneavoastră.”, a adăugat Președintele Sassoli.

La finalul întrunirii, Premierul a lansat o invitație la Chișinău către președintele Parlamentului European, pe care David-Maria Sassoli a acceptat-o, spunând că va vizita Republica Moldova în curând.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
31.12.2025 08:42 593 Horoscopul zilei 31.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.76 1 USD 16.79 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte