VIDEO // Președintele Consiliului European, Donald Tusk, discurs emoționant în limba română la lansarea președinției României la Consiliul UE: „Apărați valorile europene cum a apărat Duckadam în 1986”
1866
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a oferit momentul emoționant al serii la ceremonia de lansare a președinției României la Consiliul Uniunii Europene, fostul premier polonez susținându-și discursul în fața publicului prezent la Ateneul Român în limba română.
„Aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu”, sunt printre frazele memorabile rostite de Donald Tusk.
Discursul integral al lui Donald Tusk:
„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei președinții române a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că, în aceste șase luni, veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească și de europeană ca muzica lui George Enescu. Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că știu cât de rezistentă și de creativă este națiunea română. Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit și că veți face tot ce vă stă în putință pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.
Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului: Omul sfințește locul. Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanța necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie:
Se apropie viitorul, se aude, se vede
Gândurile pe care le trimit spre el
se-ntorc mai repede ca altădată.
Și-mi trec scântei șuierând în viteză
prin suflet, vestindu-l întruna.
În mare măsură, depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever. La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care, își imaginează că în Uniunea Europeană, e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături , le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune. Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta! Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna și că uneori, după cum spunea Mircea Eliade: Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric. Și amintiți-vă și de aceste vorbe ale lui Andrei Pleșu: Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre.
România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia o mie trei sute (1300) a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster. Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toți eroi ai imaginației mele. La fel ca sportivii de seama Nadiei Comăneci și a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din o mie nouă sute optzeci și șase (1986), când Steaua București a învins Barcelona. Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu”.
România marchează joi și vineri, la București, preluarea oficială a președinției Consiliului Uniunii Europene, într-o serie de evenimente care debutează joi seara cu un concert la Ateneul Român la care participă liderii instituțiilor UE – Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și Antonio Tajani – și continuă vineri cu întrevederi la nivel înalt ale Colegiului Comisiei Europene cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.
15.01.2026
02:12
375
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
480
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
521
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
536
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
549
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
646
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
567
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
552
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
616
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
815
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
15.01.2026
02:12
332
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
471
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
512
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
527
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
542
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
638
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
560
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
544
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
610
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
806
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
616
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
657
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
490
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
805
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
578
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
598
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
531
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
542
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
1184
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
541
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
671
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
590
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
560
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
618
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
538
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














