Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, INVITAT în R. Moldova de către Maia Sandu: „Statele noastre și-au susținut reciproc suveranitatea și INTEGRITATEA teritorială în granițele recunoscute pe plan internațional”


Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, va întreprinde o vizită oficială în R. Moldova, la invitația Maiei Sandu. Invitația i-a fost transmisă de către vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, în cadrul unei întrevederi la Baku.
„În cadrul întrevederii cu președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, am constatat că, de la stabilirea relațiilor diplomatice acum 30 de ani, statele noastre au dezvoltat relații politice excelente, și-au susținut reciproc suveranitatea și integritatea teritorială în granițele recunoscute pe plan internațional și au cooperat coordonat în cadru regional și multilateral”, a menționat Popescu.
Totodată, părțile au convenit să dezvolte și să aprofundeze cooperarea deja existentă.
„Vom pleda pentru dezvoltarea interacțiunilor în noi domenii de conlucrare, cu accent pe cooperarea economică, perspectivele unei cooperări mai intense în domeniul energiei, atragerii investițiilor, sporirea numărului de turiști și proiecte comune în agricultură. Un subiect important al discuțiilor l-a constituit avansarea dialogului politic la nivel înalt. În acest context, i-am adresat șefului statului azer invitația din partea doamnei președinte Maia Sandu de a efectua o vizită în R. Moldova. Ultima întrevedere a liderilor statelor noastre a fost în luna decembrie anul trecut la Bruxelles, cu prilejul participării la Summit-ul Parteneriatului Estic”, a conchis Nicolae Popescu.













































































