Premierul Viorica Dăncilă, la lansarea președinției României la Consiliul UE: „Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Românii au fost şi vor rămâne un popor proeuropean”
799
Premierul Viorica Dăncilă a făcut, joi, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, apel la unitate şi a spus, în faţa liderilor UE, că ţara noastră va demonstra că este "pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor celorlalte state membre".
„Astăzi românii se bucură de Preşedinţia Consililui UE, ocupă un loc meritat în Europa, unde să primească acelaşi respect, beneficii de care se bucură toţi cetăţenii Europei. România va conduce cu demnitatea Preşedinţiei Consiliului UE,. Văd că aici se află parte din arhitecţii UE, dintre cei care au contribuit la aquis-ul comunitar. Le mulţumesc pentru contribuţia lor. Privind în urmă cred că cel mai important pas al integrării noastre a fost când poporul român a adoptat, prin referendum, Constituţia României. Atunci a vut loc actul de voinţă al poporului român de a se alinia şi de a îşi însuşi valorile UE. Constituţia noastră este garanţia cea mai puternică că ţara noastră a pornit pe drumul ireversibil al UE. Constituţia a reprezentat linia de start în procesul de integrare euroatlatică. Azi putem spune cu toate convingerea că tot ce constituţional este şi european, iar tot ce este european este în acord cu covingerile şi valorile constituţiei.", a declarat Viorica Dăncilă, citat de mediafax.ro.
Premierul a făcut şi apel la unitate. "Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Cei mai slabi trebuie să fie ajutaţi să fie mai puternici. Dacă vrem ca Uniunea să fie respectată la nivel internaţional atunci trebuie ca noi să ne respectăm între noi".
„Vom demonstra că România şi-a câştigat pe deplin rolul ca stat membru al UE. Vom demonstra că România este pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor celorlalte state membre şi vom demonstra că România e bine pregătită să gestioneze dosarele şi să fie un mediator imparţial care să poată genera consens pe plan european. Îndrăzniţi să credeţi în România, în capacitatea României de a conduce cu cinste şi onoare Consiliului UE. Astăzi putem demonstra ca poporul român e ataşat valorilor europene şi spaţiului comunitar. Vreau să vă spun că românii au fost şi vor rămâne un popor proeuropean. Dimpotrivă, ne dorim să participăm activ la deciziile majore ale UE şi iată că astăzi o facem. Ne dorim să fim respectaţi şi iată că astăzi România se aşează la masa unde se discută viitorul UE", a mai spus premierul.
România marchează joi și vineri, la București, preluarea oficială a președinției Consiliului Uniunii Europene, într-o serie de evenimente care debutează joi seara cu un concert la Ateneul Român la care participă liderii instituțiilor UE – Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și Antonio Tajani – și continuă vineri cu întrevederi la nivel înalt ale Colegiului Comisiei Europene cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.
15.01.2026
02:12
375
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
480
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
521
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
536
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
549
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
646
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
567
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
552
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
616
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
815
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
15.01.2026
02:12
332
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
471
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
512
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
527
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
542
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
638
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
560
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
544
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
610
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
806
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
616
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
657
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
490
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
805
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
578
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
598
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
531
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
542
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
1184
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
541
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
671
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
590
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
560
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
618
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
538
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














