Premierul Recean, îndemn pentru cetățenii R. Moldova cu pașapoarte ale statelor UE să participe la europarlamentare: „Este foarte important să votăm pentru partidele din familiile europene care susțin extinderea Europei și parcursul nostru european”
1981
Prim-ministrul Dorin Recean a îndemnat cetățenii R. Moldova, care dețin și cetățenia unor state din Uniunea Europeană, să participe, în perioada 6 - 9 iunie curent, la alegerile pentru Parlamentul European.
Potrivit șefului Guvernului de la Chișinău, este important să votăm pentru partidele care susțin extinderea Europei, dar și parcursul european al R. Moldova.
„Vreau să rog și să îndemn toți cetățenii R. Moldova, inclusiv pe cei din afara R. Moldova, să mergem la aceste alegeri europarlamentare. Este foarte important să votăm pentru partidele din familiile europene care susțin extinderea Europei și susțin parcursul european al R. Moldova. Trebuie să ne obișnuim cu participarea la alegerile europarlamentare și eu sunt ferm convins că, mai degrabă decât mai târziu, toți cetățeni R. Moldova vor participa la astfel de exerciții”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean miercuri, în debutul ședinței de Guvern.
Menționăm că, pentru alegerile europarlamentare, România va deschide, pe 9 iunie curent, 52 de secții de votare pentru a oferi condiții basarabenilor cu cetățenia română să-și aleagă reprezentanții în Parlamentul European.
Vedeți AICI adresele secțiilor de votare deschise de România în R. Moldova pe 9 iunie 2024
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















