Premierul Dorin Recean, despre noua schemă de escrocherie în care persoane străine se prezintă drept angajați ai CNAM: Analizăm posibilitatea unei DIVERSIUNI și am inițiat o investigație internă pentru a clarifica situația
1314
Premierul Dorin Recean a venit astăzi cu o reacție în contextul noii scheme de escrocherie în care anumite persoane se prezintă fals drept angajați ai Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) și solicită cetățenilor date bancare sau achitarea datoriei legate de asigurarea medicală.
„În legătură cu mesajele primite recent de cetățeni, din republică și din diasporă, de la Compania Națională de Asigurări în Medicină, vă atenționez că aceste mesaje sunt false. Vă îndemnăm să nu accesați linkurile și să nu efectuați nicio plată în urma acestor notificări. La momentul actual, analizăm posibilitatea unei diversiuni și am inițiat o investigație internă pentru a clarifica situația”, a anunțat Dorin Recean.
Compania Națională de Asigurări în Medicină a avertizat astăzi cetățenii să fie atenți la apelurile primite de la persoane necunoscute care îi anunță că ar avea datorii la plata primei de asigurare medicală obligatorie și care le solicită date bancare sau achitarea datoriei.
Instituția a atenționat că aceasta este o nouă schemă de escrocherie și a îndemnat cetățenii să întrerupă apelul și să anunțe Poliția.
CNAM a mai adăugat că angajații companiei nu telefonează cetățenii pentru a-i înștiința despre eventuale datorii către fondurile de asigurare medicală obligatorie.
Persoanele care doresc să afle informații despre statutul lor în sistemul de asigurare medicală obligatorie ori au întrebări/precizări legate de asigurarea medicală pot accesa pagina web a CNAM la rubrica Servicii, subrubrica Verificarea statutului AOAM (https://aoam.cnam.gov.md:28001/check-status), sau pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999.
30.01.2026
11:43
261
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
284
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
273
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
298
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
363
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
442
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
508
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
29.01.2026
23:29
557
Germania își întărește infrastructurile critice în fața amenințărilor ruse și a sabotajelor interne
29.01.2026
21:22
651
Trump susţine că Putin a acceptat să oprească atacurile asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene pentru o săptămână
29.01.2026
20:51
689
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
30.01.2026
11:43
0
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
79
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
226
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
259
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
341
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
417
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
491
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
29.01.2026
23:29
542
Germania își întărește infrastructurile critice în fața amenințărilor ruse și a sabotajelor interne
29.01.2026
21:22
634
Trump susţine că Putin a acceptat să oprească atacurile asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene pentru o săptămână
29.01.2026
20:51
676
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
29.01.2026
19:08
775
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la livada modernă Farm-Prod din Olănești, model de afacere pomicolă orientată spre export
29.01.2026
17:51
747
Kievul cere intervenţia SpaceX după ce Rusia este acuzată că foloseşte Starlink pe dronele de atac în Ucraina
29.01.2026
17:47
616
Trupurile celor şapte suporteri PAOK morţi lângă Lugoj, repatriate în Grecia cu avion militar
29.01.2026
17:09
792
Merz: Europa își redobândește respectul de sine, își întărește NATO și respinge intimidarea tarifară a lui Trump
29.01.2026
17:07
848
Şoferul grec drogat şi băut, la volanul microbuzului cu microbişti morţi în accidentul din Timiş
29.01.2026
17:06
602
Republica Moldova lansează prima Olimpiadă Națională de Inteligență Artificială pentru elevi
29.01.2026
16:18
594
Ministerul Agriculturii discută cu procesatorii de fructe și legume extinderea sprijinului de stat și noile măsuri pentru piața produselor autohtone
636
Statul preia complexul petrolier Lukoil de la Aeroportul Internațional Chișinău, după interzicerea activității companiei în domenii strategice
29.01.2026
16:05
1892
DECIS, ULTIMA ORĂ // Vineri, 30 ianuarie, ziua de muncă va fi redusă cu 2-3 ore din cauza condițiilor meto nefavorabile
29.01.2026
15:36
866
Rușii de la Lukoil Moldova s-au CONFORMAT. Activele deținute de companie pe teritoriul Aeroportului Chișinău au revenit în proprietatea statului
29.01.2026
15:33
684
Vicepremierul Osmochescu vizitează fabrica BauTex de la Strășeni, investiție germană de peste 20 milioane de euro care își extinde producția și locurile de muncă în Moldova
29.01.2026
14:28
653
Trump cântărește un atac militar amplu asupra Iranului pentru a forța o schimbare de regim, în timp ce aliații din Golf avertizează asupra riscului de război regional
29.01.2026
14:20
656
MEC anunță un nou pachet amplu de debirocratizare pentru școli începând cu 2026
29.01.2026
13:24
746
Dorin Junghietu anunță noi investiții în eolian și stocarea energiei pentru întărirea securității energetice a Republicii Moldova
29.01.2026
12:54
803
Lukoil îşi cedează activele internaţionale către Carlyle, inclusiv rafinăriile din România, sub presiunea sancţiunilor SUA
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














