PREMIERĂ // Licitația privind construcția unor centrale electrice eoliene terestre și centrale fotovoltaice de capacitate mare în R. Moldova, lansată de Ministerul Energiei
2220
Ministerul Energiei
O licitație privind construcția unor centrale electrice eoliene terestre cu o capacitate de până la 105 MW și centrale fotovoltaice cu capacitatea maximă de 60 MW a fost lansată de Ministerul Energiei și reprezintă o premieră pentru R. Moldova.
Centralele vor fi construite de către investitorii care vor primi, în urma licitației, statutul de producător eligibil mare și garanții că li se va procura energia produsă timp de 15 ani.
Anunțul de desfășurare a licitației și documentația de licitație au fost publicate astăzi în „Monitorul Oficial” al Republicii Moldova și pe pagina Ministerului Energiei.
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesați este 31 martie 2025, iar deschiderea dosarelor va avea loc pe 1 aprilie 2025, la ora 09.00.
Potențialii investitori vor depune dosarele cu cererea de participare în licitație, oferta tehnică și oferta financiară, care vor fi valabile pentru o perioadă de 180 de zile după termenul-limită de depunere a acestora. De asemenea, dosarele trebuie să includă o garanție bancară pentru capacitatea ofertată, conform documentației de licitații.
„Prin această licitație, ne propunem să oferim companiilor locale și internaționale oportunitatea de a investi în Republica Moldova. Am insistat să avem consultări extinse cu mediul de afaceri și părțile interesate pentru a stabili condiții de participare la licitație cât mai prielnice și mai puțin birocratizate. Frumusețea acestui proces este că are de câștigat toată lumea - oferim oportunități de business, contribuim la decarbonizarea sectorului energetic și creșterea independenței energetice a statului și, prin competiție, aducem prețurile cele mai accesibile pentru consumatorul final”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, citat de un comunicat de presă al instituției pe care o conduce.
În cadrul licitației, un investitor poate prezenta mai multe oferte pentru proiecte diferite, cu condiția ca fiecare ofertă să fie însoțită de o garanție pentru ofertă separată, fiecare proiect ofertat să aibă o capacitate instalată mai mare de 1 MW și să nu depășească 60 MW pentru fotovoltaice și mai mare de 4 MW și să nu depășească 105 MW pentru eoliene.
Conform cerințelor de participare, investitorii care vor fi declarați câștigători vor primi un preț fix garantat pentru o perioadă de 15 ani, pentru energia electrică generată. Prețul fix garantat va fi determinat în cadrul procedurii de licitație și nu poate depăși prețul plafon în valoare de 1,5 lei/kWh eolian și de 1,67 lei/kWh solar, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică. Contractul va fi atribuit investitorului care a oferit cel mai mic preț față de prețul plafon stabilit în documentația de licitație.
Potrivit Ministerului Energiei, după punerea în funcțiune a centralelor electrice licitate, ponderea energiei electrice din surse regenerabile de energie va crește de la 10% la finele anului 2023 până la 16,6%, contribuind semnificativ la atingerea angajamentului național de a avea o pondere de 30% a energiei electrice din surse regenerabile în consumul final către anul 2030.
În Republica Moldova sunt aplicate trei mecanisme de sprijin pentru energia regenerabilă: facturarea netă, destinată acoperirii consumului propriu; tarif fix (feed-in tariff) pe 15 ani pentru producători cu capacitatea de cel mult 1 MW; și preț fix cu garanția achiziționării energiei produse timp de 15 ani, acordat în cadrul licitațiilor.
26.03.2026
15:13
46
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
264
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
325
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
283
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
296
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
344
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
466
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
365
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
777
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
628
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
14:12
211
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
270
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
242
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
270
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
313
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
431
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
346
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
744
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
594
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
415
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
676
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
411
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
502
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
617
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
618
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
617
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
679
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
5166
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
579
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
627
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
640
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
946
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
632
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
633
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
632
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














