PREMIERĂ // Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău aduce Orchestra de Tineret a Germaniei în R. Moldova: Concerte cu intrare liberă la Chișinău și Bălți
1432
Orchestra de Tineret a Germaniei va susține, în colaborare cu Moldovan National Youth Orchestra, două concerte la Bălți și Chișinău, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) „Mihai Eminescu” la Chișinău.
Șaisprezece muzicieni din ambele orchestre, împreună cu acordeonistul invitat Martynas Levickis și dirijorul Andriano Marian, vor interpreta lucrări de Piazzolla, Jenkins, Bach, Vivaldi ș.a.
„Prezența muzicienilor germani în Republica Moldova face parte dintr-un turneu extins al Orchestrei de Tineret a Germaniei în țări ca Italia, România, Republica Moldova și Germania”, arată ICR „Mihai Eminescu”.
Concertele vor avea loc pe 27 iulie la Bălți, în Piața Independenței (Scuarul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”), începând cu ora 19.30 și pe 28 iulie la Chișinău, în Scuarul Catedralei Mitropolitane, începând cu ora 19.30.
Orchestra de Tineret a Germaniei, cu sediul în Bonn, a fost înființată în 1969. Este una dintre cele mai vechi orchestre de tineret din lume. De-a lungul istoriei, orchestra a colaborat cu muzicieni de renume precum Herbert von Karajan, Kurt Masur, Simon Rattle ș.a.
Atât Orchestra de Tineret a Germaniei, cât și Moldovan National Youth Orchestra fac parte din Federația Europeană a Orchestrelor de Tineret cu sediul la Viena.
Intrarea la concerte va fi liberă.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















