07:51:09 19.09.2025
Stiri

PRECIZĂRI // Copiii vor prezenta certificate medicale atunci când vor merge la școală sau grădiniță, dacă au lipsit pentru a se trata de COVID sau alte infecții respiratorii

Actualitate 08.09.2020 17:57 Vizualizări1681
PRECIZĂRI // Copiii vor prezenta certificate medicale atunci când vor merge la școală sau grădiniță, dacă au lipsit pentru a se trata de COVID sau alte infecții respiratorii

Elevii și preșcolarii din R. Moldova nu vor avea nevoie de certificate eliberate de către medicul de familie pentru a fi prezentate instituției de învățământ numai dacă au lipsit mai mult de trei zile din motive nelegate de boală.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în astfel de cazuri părinții vor prezenta declarații pe propria răspundere despre faptul că elevul nu a fost bolnav și nu a avut contact cu persoane confirmate cu infecția COVID-19.

Ministerul precizează, însă, că este obligatorie consultația medicului de familie și eliberarea certificatului privind însănătoșirea și permisiunea frecventării colectivității de copii, în cazul suportării de către copil în perioada absentării a unei infecții respiratorii, inclusiv a infecției COVID-19.

La fel, în cazul plasării copiilor în carantină pentru 14 zile pe motivul contactului cu un caz confirmat COVID-19 în instituția de învățământ, certificatul de contact pentru admiterea repetată în instituția educațională nu se va solicita, cu excepția cazurilor în care pe perioada carantinei la copil apar semne de infecție, fiind necesară prezentarea la medicul de familie și eliberarea ulterioară a certificatului medical.

Totodată, copiii ai căror părinți refuză neargumentat vaccinarea nu vor fi admiși în colectivitățile de copii și vor avea acces la procesul educațional în regim online, iar în cazul în care realizează vaccinarea conform calendarului individual de imunizări, vor prezenta educatorului/dirigintelui certificat de la medicul de familie. Copiii care au contraindicații medicale temporare sau permanente la vaccinare vor fi admiși în instituția educațională în baza deciziei luate după evaluarea riscurilor infecțioase de către medicul de familie.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte