POVEȘTI de DRAGOSTE // „Nu o să mai avem niciodată nevoie de tine!..”

- Chiar mă părăsești? – l-a întrebat ea, cu lacrimi în ochi…
- Da, iubesc o altă femeie. M-am săturat de tine, m-am săturat de țipetele copiilor!
- Doamne, dar sunt copiii tăi! Și sunt încă atât de mici!… Cum ne poți face așa ceva?…
- Gata, lasă-mă! Nu vezi cum te-ai urâțit?!?
- Păi… nu mi-am revenit încă după cel mic! O să mă străduiesc, ai să vezi!…
- Ajunge! Am spus că plec și voi pleca! – a strigat el, îmbrâncind-o și trântind ușa în urma sa.

…Femeia s-a prăbușit pe gresie, lovindu-se rău la cap. A încercat să-și înfrâneze lacrimile. Fiul cel mare, în vârstă de doi ani, se trezise și urmărea, cu ochii mari, această scenă…

– Bine, pleacă, daca asta îți dorești. Numai ține minte: nu o să mai avem niciodată nevoie de tine! O să ne descurcăm singuri! Gata! Cale de-ntors nu mai există pentru tine! – a spus ea, mai mult pentru sine, căci bărbatul oricum nu o mai putea auzi.

După care s-a ridicat de jos și a intrat în dormitorul celui mic. L-a luat în brațe pe noul născut și, stând așa, toți trei în mijlocul camerei, priveau către ușa pe care ieșise soțul și tatăl lor.

Au trecut cinci ani…
„Doamne, cum și-a bătut joc de mine, muierea naibii!…” – gândi bărbatul, așezându-se pe o bancă în parc.. „Nici nu-mi vine să merg acasă!”- își spuse el, în gând.

În fața lui, doi băieței se hârjoneau, râzând zgomotos. „Oare cum or arăta acum copiii mei, gândi el. Cred că sunt mari acum. Dar ea, …ea ce-o fi făcând?

Să nu sune niciodată, timp de cinci ani? Ce prost am fost!” – gândi el. Și deodată văzu silueta binecunoscută. – Doamne! E chiar ea! Cum să intru în vorbă? – își spuse-n gând, devenind agitat în momentul în care cei doi puști se repeziră la ea.

Prinse curaj:
– Salut! – zise el.
– Bună… – răspunse ea, surprinsă.
– Mă bucur să vă văd! Ăștia sunt copiii mei?
– Nu are importanță! Ce mai contează?
– Aș vrea să-ți spun…
– Ai spus deja ce aveai de spus.

Și deodată cei doi copii au început să strige „Tata! Tata!”, repezindu-se în direcția lor. Bărbatul s-a emoționat puternic, însă băieții au trecut în fugă pe lângă el și au sărit în brațele unui alt bărbat, care venea dinspre șosea.

Bărbatul s-a apropiat, ținându-i de mână pe cei mici, a îmbrățișat-o, a sărutat-o, ba chiar l-a salutat și pe el.
-Draga mea, cine este domnul?
-A, un trecător, m-a întrebat unde este cea mai apropiată farmacie… Hai acasă, iubitule, am făcut plăcintă cu dovleac! Și cei patru porniră pe aleea străjuită de castani.
Nenea, farmacia este în direcția aia! – a apucat să-i strige băiețelul cel mare, în vârstă de cam șapte ani.
Mulțumesc… – i-a răspuns bărbatul cu lacrimi în ochi, privindu-i cum se îndepărtează.

Îi păreau atât de dragi și în același timp atât de străini…

Sursa: femeide10.ro