Povestea castelului din România pentru care „se bat” regizorii de la Hollywood. În jurul lui va fi acum construit și un sat medieval
3197
Digi24
Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai vizitate obiective din România, atrage tot mai mulți turiști. Clădirea, care arată ca un castel din povești, a fost readusă la viață cu ajutorul fondurilor europene. 5 milioane de euro, bani de la Bruxelles, au contribuit la renașterea sa. Autoritățile locale vor să construiască în jurul castelului un sat medieval, tot cu ajutorul fondurilor europene, în valoare de 21 de milioane de euro.
Atunci când spui Hunedoara, gândul îți zboară automat la Castelul Corvinilor. De altfel, în ultimii ani, aici au ajuns sute de mii de turiști. Asta și pentru că autoritățile locale au accesat fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro pentru lucrări de restaurare. Castelul Corvinilor este nu doar un loc plin de istorie, ci și unul care ascunde în spate și foarte multe legende.
Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa".
Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: „Eu sunt foarte încântat că, împreună cu colegii mei de la primărie, am reușit să atragem suma maximă, 5 milioane de euro. Atâția bani se dădeau atunci și ceea ce ați văzut se lucrează pe acest proiect. Ar fi fost aproape imposibil ca municipalitatea să aibă bani pe o astfel de renovare".
Sorin Tincu, directorul muzeului Castelul Corvinilor: „Când venim la castelul Corvinilor din Hunedoara, venim la cel mai mare ansamblu de arhitectură gotică din țară, și unul dintre cele mai importante monumente, aș îndrăzni să spun, din Europa".
Tocmai de aceea a atras atenția producătorilor de film.
Sorin Tincu, directorul muzeului Castelul Corvinilor: „Castelul Corvinilor este un loc interesant pentru producătorii de film, au fost turnate destul de multe filme, aș îndrăzni să amintesc <Regii blestemați>, <Blood Rayne>, dar și filme românești cum ar fi <Vlad Țepeș> și altele. Este, dacă doriți, castelul din visurile noastre. Atunci când ne imaginăm un castel medieval, eu cred că cu toții ne imaginăm castelul Corvinilor. Este castelul din povești.
Restaurarea presupune implicit și cercetare arheologică, presupune o serie întreagă de descoperiri. Am descoperit tot felul de fresce amplasate pe zidurile castelului, semne de meșter, toate acestea vor fi valorificate. În acest fel povestea castelului sporește, devine mai interesantă.
Există o competiție, de cele mai multe ori realizată de reprezentanți ai presei, ce este important este că de fiecare dată ne poziționăm între primele două trei entități prezente în aceste topuri. Suntem între primele locuri de vis din Europa, între primele cele mai frumoase castele, pe locul doi între cele mai înfricoșătoare castele din lume, așadar se află în topul preferințelor vizitatorilor, nu numai din România ci de pe întreg mapamondul.
Este acea legendă a săpării fântânii de prizonierii turci care au fost executați, legenda conform căreia Vlad Țepeș ar fi fost închis la Hunedoara".
Planurile autorităților locale sunt mărețe, în ceea ce privește castelul
Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: „În continuare lucrăm la un nou proiect, suntem într-o fază destul de avansată, este făcută tema de proiectare, de această dată ne dorim să atragem de cel puțin 4 ori mai mulți bani pe fonduri europene, vorbim de aproximativ 21 de milioane de euro, asta ar însemna un mega proiect care ar include întreaga reabilitare a castelului, dar și mobilarea zonelor din proximitatea castelului. Să construim efectiv un sat medieval, să construim niște clădiri medievale în zona respectivă, să realizăm un muzeu al țăranului, din Pădureni, pentru că Hunedoara este poarta de intrare în ținutul Pădurenilor.
Sunt proiecte ambițioase dar vă spun clar, vom reuși. Fondurile europene sunt la îndemâna noastră, nu trebuie decât să ne ducă mintea să scriem proiecte și atunci le vom aplica.
Ar însemna ca numărul de turiști pe care l-am avut în 2019, de aproximativ 500 de mii, să crească cu cel puțin 50 la sută. Ar fi fabulos, ar fi pentru prima dată când în istoria castelului, tot ceea ce și-au imaginat cei care au vrut să investească, să reabiliteze, s-ar îndeplini, de această dată, la parametri maximi. Nu doar construcția în sine, ci și toate sălile ar fi dotate cu mobilier, aceste zone care se află în proximitatea lui, ar beneficia de ceea ce spuneam, dat medieval, muzeul țăranului, muzeul de arheologie pe care îl avem.
Eu am preluat undeva la 230 de mii de turiști în 2016, practic am dublat numărul într-o perioadă de 4 ani de zile, asta și datorită unui marketing foarte agresiv pe care l-am făcut, în sensul pozitiv, de a atrage foarte mulți turiști. Faptul că se filmează aici, faptul că agenții de turism, inclusiv din Asia, aduc turiști aici, cât și vizita unor personalități importante.
Eu nu cred că a fost ambasador din România care să nu fi venit să viziteze, de la ambasadorul SUA, până la ambasadorul Israelului, de curând. Asta înseamnă mult, înseamnă vizibilitate, înseamnă publicitate.
Reporter: Puteați aduce aici atât de mulți turiști, dacă nu accesați fonduri europene?
Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: „Este greu de spus că am fi putut face acest lucru, și vă spun cu sinceritate, s-ar putea ca într-un an să vină foarte mulți, dar ca să revină trebuie să oferi ceva. Plus că gradul de degradare al construcției în sine era destul de avansat. Nu ne permitem să lăsăm un asemenea obiectiv istoric, unul dintre cele mai importante obiective de acest gen din lume, nu ne puteam permite să lăsăm să se degradeze. Fondurile europene sunt esențiale. Cine încearcă să devină sceptic în această uniune europeană, că aud tot felul de păreri, de eurosceptici, greșește fundamental. Orașele noastre din România nu se puteau dezvolta fără accesul la fondurile europene".
În jur de 30-40 la sută dintre turiștii care au trecut pragul castelului în 2019, înainte de pandemie, au venit din străinătate.
Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: „În mandatul trecut am atras, pe 22 de proiecte pe fonduri europene, 72 de milioane de euro, ceea ce pentru un oraș, un municipiu de rang doi, cum suntem noi, oraș intre 55 de mii și 100 de mii de locuitori, este fabulos. Înseamnă, de fapt, bugetul din venituri proprii pe 30 de ani. Nu se putea face așa ceva decât cu fondurile europene.
Înseamnă foarte mult din punct de vedere financiar. Am făcut o analiză în cursul anului 2019, din care a reieșit că din încasările de la castelul Corvinilor pe tot ce însemna bilete, filmări, comerț, a depășit încasările din veniturile și taxele locale ale tuturor cetățenilor din municipiul Hunedoara, taxele pe proprietate, respectiv, casă, teren și mașină, doar persoanele fizice, nu și juridice. Practic, noi am dublat încasările pentru venitul primăriei și de acolo susținem acea finanțare pentru celelalte proiecte pe fonduri europene. Este fabulos!".
Vedeți VIDEO AICI.
26.05.2026
12:26
285
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
432
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
649
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
570
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
666
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
436
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
641
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
835
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
813
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
647
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
876
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
26.05.2026
12:26
285
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
429
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
649
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
570
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
665
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
436
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
641
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
835
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
813
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
646
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
875
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
748
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
736
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
628
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
730
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
580
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
574
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
678
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
858
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
689
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
630
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
691
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
1072
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
659
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
746
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
Horoscopul zilei 26.05.2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














