Stiri

Polonia a decis soarta monumentelor sovietice: Ce se va întâmpla cu ele după ce vor fi demontate

Știri 01.07.2017 20:01 Vizualizări2812
Polonia a decis soarta monumentelor sovietice: Ce se va întâmpla cu ele după ce vor fi demontate Sursa: ziare.com

Monumentele dedicate gloriei Armatei Roşii, ridicate în Polonia după 1945, vor fi transferate într-un fost depozit subteran de rachete nucleare sovietice, a anunţat Institutul Polonez pentru Memoria Naţională (IPN).

Anunţul survine în contextul în care guvernul de dreapta al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) a decis în urmă cu un an să şteargă toate urmele dominaţiei sovietice în Polonia.

IPN, care a primit în 2016 misiunea de a demonta peste 200 de monumente ridicate în semn de „recunoştinţă” faţă de Armata Roşie, a semnat joi un acord cu Muzeul Războiului Rece din Podborsko (nord-vest), unde vor fi transferate aceste monumente.

Dar de ce la Podborsko? Deoarece, a explicat presei Jaroslaw Szarek, preşedintele IPN, la Podborsko au fost depozitate ani de zile armele nucleare care trebuiau să distrugă lumea democratică.

„Nu putem accepta glorificarea sistemului totalitar care a fost sistemul sovietic, sistemul comunist”, a declarat el.

Potrivit directorului muzeului, Aleksander Ostasz, „monumentele dedicate gloriei soldaţilor sovietici se înscriu perfect în naraţiunea istorică a acestui loc”.

Monumentele vor fi expuse în faţa planurilor privind un atac nuclear sovietic asupra Occidentului, ceea ce va permite vizitatorilor să facă o legătură între instalarea de către regimul sovietic a monumentelor cu secera şi ciocanul în 1945 şi planurile pentru războiul total din anii '70.

Mutarea monumentelor, care va dura mai mulţi ani, nemulţumeşte însă Rusia, ale cărei relaţii politice cu Polonia sunt deja extrem de tensionate.

Szarek a dat însă asigurări că relocarea nu va viza monumentele din cimitire. „Toate mormintele soldaţilor sovietici căzuţi în timpul războiului vor continua să fie protejate de către statul polonez cu cel mai mare respect”, a precizat acesta.

La Podborsko se află unul dintre cele trei depozite de rachete nucleare sovietice construite în Polonia, singurul rămas intact.

Sursa: ziare.com

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 30 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri