Stiri

Polițe de asigurare „Carte Verde” FALSE: Erau vândute mașinilor înmatriculate în Lituania, Bulgaria și R. Moldova

Social 02.12.2016 15:35 Vizualizări1148

Doi bărbați cu vârste de 42 și 50 de ani din Chișinău au ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce au fost filați timp de trei luni.

Ofițerii Direcţiei Combaterea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații au stabilit că aceștia au pus în funcțiune, încă acum jumătate de an, mai multe scheme ilegale de falsificare şi punere în circulaţie a polițelor de asigurare de tip „Carte Verde”.

Aceștia perfectau şi comercializau polițele de asigurare de tip „Carte Verde” pentru automobile înmatriculate în Lituania, Bulgaria şi R. Moldova cu 35 de euro fiecare.

La domiciliul celor doi bărbați au fost depistate şi ridicate blancuri, procuri, contracte, iar în calculatorul persoanelor au fost stabilite amprentele unor ştampile din Bulgaria, Lituania, precum și poliţe completate.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false, iar dacă vot fi gădiți vinovați, cei doi bănuiți riscă amenzi de la 10 000 la 30 000 de lei sau închisoare de până la 5 ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4616 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 835 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri