Poalelungi își dorește ȘEDINȚE PUBLICE în dosarul politicianului
1682
Președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, selectat de Consiliul Superior al Magistraturii și aprobat de Comisia juridică pentru numiri și imunități pentru cel de-al doilea mandat, crede că dosarul penal în cazul fostului prim-ministru Vlad Filat ar trebui examinat în judecată în ședință publică.
„În lege este prevăzut când ședințele trebuie să fie cu ușile închise. Nu cunosc dosarul, dar se motivează cu secretul anchetei. Martorii care dau explicaţii ar figura și în alt dosar. Vreau să cred că, după ce vor termina cu audierea martorilor respectivi, cauza va fi examinată în şedinţă publică”, a declarat Poalelungi într-un interviu acordat portalului bizlaw.md.
În cadrul aceluiași interviu, magistratul s-a referit și la criticile aduse de Ambasadorul SUA, James D. Pettit, și șeful Delegației UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola, modului în care Poalelungi a fost ales din nou președinte al CSJ.
„Am văzut declaraţiile celor doi ambasadori și nu înțeleg nedumerirea lor. Cred că, înainte de a face aceste declaraţii, ar fi fost bine să consulte legea. Vreau să știu câţi contracandidaţi au avut preşedinţii Curţii Supreme de Justiţie din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, dacă ei invocă lipsa de democrație? Mai ales că acum, în SUA, se discută numirea unui judecător la Curtea Supremă de Justiţie din partea unui sau altui partid – democrat sau republican? Nu vreau să-i supăr pe domnii ambasadori, dar cred că, în acest caz, limitele de critică sunt depăşite”, i-a apostrofat președintele CSJ.
Precizăm că, săptămâna trecută, Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a avizat pozitiv proiectul de lege cu privire la alegerea lui Mihai Poalelungi în funcția de președinte al CSJ. Proiectul urmează a fi dezbătut și votat în ședința în plen a Legislativului.
Concursul pentru alegerea noului președinte al Curții Supreme de Justiție a fost marcat de scandaluri și nemulțumirea reprezentanților societății civile. Cele mai multe obiecții au ținut de faptul că Poalelungi nu a avut niciun contracandidat.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
10.09.2026
19:25
10.09.2026
18:58
10.09.2026
18:56
10.09.2026
18:53
10.09.2026
18:48
10.09.2026
18:40
10.09.2026
18:20
10.09.2026
18:14
10.09.2026
18:00
10.09.2026
17:35
10.09.2026
17:25
10.09.2026
17:22
10.09.2026
16:55
10.09.2026
16:42
10.09.2026
16:37
10.09.2026
16:36
10.09.2026
16:27
10.09.2026
16:20
10.09.2026
16:03
10.09.2026
15:59
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”


















