Platforma „DA”: Vicepremierul Spînu, ANRE și „Moldovagaz”, principalii VINOVAȚI pentru MAJORAREA tarifului până la 29,37 de lei. „Demisia ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale e obligatorie”
1887
Platforma „DA” solicită demiterea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în contextul majorării până la aproape 30 de lei a tarifului la gazele naturale. Dacă s-ar fi făcut modificările de rigoare la legea gazelor, atunci nu aveau să aibă loc aceste majorări, susține formațiunea din opoziție.
„Din cauza incompetenței ministrului Infrastructurii, a sabotajului celor de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și „Moldovagaz”, dar și a tergiversării proceselor, de la 1 octombrie toți cetățenii, chiar și cei care nu le-au cauzat, vor fi nevoiți să contribuie la achitarea datoriilor acumulate de furnizorul național de gaze. Prețul tarifului la gaz urma să scadă de la 1 octombrie, inclusiv după formula existentă, însă cetățenii vor achita cu 27% mai mult. Asta înseamnă o proastă gestiune”, se arată în declarația Platformei „DA”.
Platforma „DA” consideră că, în situația actuală, demisia ministrului Infrastructurii este obligatorie. „În același timp, îndemnăm guvernarea să numească oameni competenți în funcții, inclusiv la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Vicepremierul Andrei Spînu, împreună cu ANRE și Vadim Ceban de la „Moldovagaz” sabotează R. Moldova. Au permis acumularea datoriilor și au decis să le bage în tarif exact acum, când e cel mai greu. Eu nu pot să înțeleg oare de câte argumente mai e nevoie și câți bani trebuie să mai scoată din buzunar cetățenii sărăciți ai R. Moldova pentru ca cineva să înțeleagă că responsabilii trebuie schimbați, iar procurorii să investigheze modul în care s-au acumulat aceste datorii”, a spus președintele Platformei „DA”, Dinu Plîngău.
Secretar general al Platformei „DA”, Liviu Vovc, este convins că, dacă se intervenea prompt, atunci nu se acumulau devieri tarifare. „Cât s-au scărpinat deputații jumătate de an cu votarea legii, „Moldovagaz” a adunat datorii de 5 miliarde lei, pe care acum le vom achita cu toții. Dominatorul care a semnat contractul cu „Gazprom” și-a asumat că nu vor fi acumulate datorii. De ce nu a solicitat modificarea legislației încă în toamna anului trecut?”, se întreabă Vovc.
Amintim că astăzi, 23 septembrie, 2022, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat un nou tarif de furnizare a gazelor naturale - 29,37 de lei pentru un metru cub de gaze. Tariful intră în vigoare de la 1 octombrie 2022.
22.03.2026
21:51
396
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
793
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
526
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
646
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
672
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
727
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
689
Horoscopul zilei 22.03.2026
815
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
950
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
770
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
387
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
789
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
522
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
640
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
668
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
719
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
685
Horoscopul zilei 22.03.2026
811
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
945
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
766
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
938
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
896
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1068
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
962
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1197
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
912
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
956
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1106
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1175
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1055
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
981
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1060
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1082
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1112
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1040
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














