Peste 7 600 de dosare vizând fapte de corupţie la nivel înalt: „În acest an, am trimis în judecată în jur de 800 de persoane”
1313
Sursa: ziare.com Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a dezvăluit că în acest moment procurorii anticorupţie lucrează în peste 7 600 de dosare, toate vizând fapte de corupţie la nivel înalt.
„Exact astăzi (miercuri, n.r.) avem peste 7 600 de dosare penale aflate în lucru. Aşa cum spune şi competenţa prevăzută în lege, toate aceste dosare vizează corupţia la nivel înalt”, a declarat Kovesi, într-un interviu pentru Agerpres.
Întrebată în câte din aceste dosare sunt implicaţi miniştri, foşti miniştri sau parlamentari, şefa DNA a spus că nu are astfel de cifre.
„Nu pot să vă dau un număr câţi sunt demnitari sau câte persoane cu funcţii importante, pentru că noi ţinem statistica în funcţie de infracţiunile care se comit, şi acestea se referă la corupţia la nivel înalt”, a răspuns Kovesi.
Cât despre criticile lansate în spaţiul public referitoare la faptul că anchetele DNA nu sunt bine întocmite şi dosarele nu sunt bazate pe probe solide şi nu sunt finalizate deci cu condamnări definitive, Kovesi a ţinut să precizeze că nu există niciun motiv de îngrijorare.
„Nu este o îngrijorare şi nici nu are de ce să fie o îngrijorare. Vă prezint câteva date statistice: în acest an, am trimis în judecată în jur de 800 de persoane. Au fost condamnate definitiv de către instanţele de judecată în jur de 600 de persoane. Restul cauzelor sunt în curs. Procentul de achitări este la acelaşi nivel ca şi în anii trecuţi, deci nu este nimic ca să ne îngrijoreze. Dimpotrivă, calitatea dosarelor spun că este bună, având în vedere că procentul de condamnări în ultimii ani a fost în jur de 90%”, a conchis Kovesi.
12.07.2022
18:05
12.07.2022
11:09
08.08.2018
11:00
11.07.2018
15:00
11.07.2018
09:03
17.04.2018
08:02
18.07.2017
09:04
16.07.2017
16:30
12.07.2017
12:01
07.07.2017
10:02
01.03.2017
09:02
22.02.2017
18:01
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
















