Peste 560 de diplome eliberate de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol, apostilate la Chișinău în ultimii cinci ani: Tinerii din regiunea transnistreană au solicitat cele mai multe acte de model neutru pentru a merge în UE
1627
Noi
Sute de tineri din Transnistria au solicitat apostilarea diplomelor de studii eliberate în stânga Nistrului și, drept urmare, nerecunoscute la nivel internațional, pentru a le putea prezenta în state din Occident.
Biroul Politici de Reintegrare informează că, pe durata a aproximativ cinci ani de la punerea în aplicare a Deciziei protocolare „Cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii din regiunea transnistreană”, au fost apostilate 562 de diplome în format neutru, documentele fiind eliberate de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol.
Cele mai solicitate destinații pentru a prezenta actele apostilate au fost Italia (117), SUA (90), Bulgaria (57), Polonia (49), Israel (48), Franța (33), Austria (26), Marea Britanie (20) etc.
De altfel, statele-membre ale Uniunii Europeană reprezintă principala destinație pentru continuarea studiilor, urmată de SUA, Israel și Marea Britanie, precizează instituția condusă de vicepremierul Oleg Serebrian.
„Oferirea perspectivelor academice pentru un viitor mai bun tinerilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și integrarea acestora în sistemul de valori european reprezintă o prioritate-cheie în politicile de reintegrare a republicii”, arată Biroul Politici de Reintegrare.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















