Peste 11 mii de refugiați ucraineni au beneficiat, anul trecut, de serviciile asistenței medicale de urgență din R. Moldova: De câte ori au solicitat refugiații ambulanța în acest an
1284
Cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului pornit de Federația Rusă pe teritoriul statului vecin și s-au stabilit temporar pe teritoiul R. Moldova au solicitat de peste 11 000 de ori ambulanța, pe parcursul anului trecut.
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății, Ion Prisacaru, numărul solicitărilor pentru serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a depășit cifra de 6 000 în acest an.
Funcționarul a dat asigurări că sistemul medical din R. Moldova face față acestei majorări a numărului de solicitări, datorită sprijinului oferit de către partenerii externi.
„E o presiune mai mare, dar datorită faptului că avem parteneriate durabile și eficiente cu partenerii noștri, reușim să îmbunătățim, în același timp, și calitatea (serviciilor medicale – n.r.)”, a punctat astăzi Ion Prisacaru, în timpul ceremoniei de donare a 300 de genți frigorifice pentru transportarea medicamentelor termolabile, oferite de Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrațiune (OIM) în Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene.
Menționăm că, de la declanșarea războiului din Ucraina, Organizația Mondială a Sănătății, Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrațiune, statele UE, SUA, dar și alți parteneri externi au oferit multiple ajutoare financiare și echipamente sistemului medical din R. Moldova, inclusiv pentru a putea acorda asistență medicală refugiaților ucraineni.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















