Pesta PORCINĂ lovește din nou R. Moldova: Patru focare active
1361
Centrul Republican de Diagnostic Veterinar a confirmat miercuri prezența virusului pestei porcine africane în probele recoltate de la porcii domestici dintr-o gospodărie din satul Zârnești, raionul Cahul.
Acesta este al patrulea focar activ în acest moment pe teritoriul R. Moldova, virusul fiind confirmat și în satul Plopi din raionul Fălești, satul Onești din raionul Edineț, dar și în Strășeni.
Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor întreprind măsuri pentru a eradica focarele și a evita răspândirea bolii.
În aceste regiuni a fost restricționată transportarea porcilor către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale de pe teritoriul Republicii Moldova, precum și plasarea pe piață a produselor și subproduselor parvenite de la acestea.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în Republica Moldova au fost înregistrate, de la începutul anului curent, nouă focare de pestă porcină africană, inclusiv două la mistreți în extravilanul localității Cotiujeni, raionul Briceni, care sunt supuse în continuare monitorizării. Celelalte focare au fost eradicate cu succes.
ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți. La fel, proprietarii de porci sunt îndemnați să nu utilizeze în hrana acestora cereale proaspăt recoltate, resturi culinare și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate.
„În același context, solicităm cetățenilor să nu procure produse alimentare din locuri neautorizate, precum și să nu procure produse alimentare din carne de porc din țările vecine pentru a le aduce în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse”, arată ANSA într-un comunicat de presă.
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















