Pericol în Ucraina: Cea mai mare centrală nucleară din Europa, atacată cu drone. Sunt trei răniți
1224
Foto: X/ @Socportal
Centrala nucleară de la Zaporojie, Ucraina, a fost ținta unui atac cu drone soldat cu rănirea a trei persoane. Cele două țări implicate în război se acuză reciproc.
Corporația de energie atomică a Rusiei, „Rosatom”, a acuzat duminică armata ucraineană că a lansat atacuri fără precedent împotriva Centralei Nucleare Zaporojie, în regiunea ucraineană cu același nume anexată de Moscova în septembrie 2022.
„Denunțăm categoric atacul fără precedent asupra siturilor centralei nucleare și infrastructurii sale”, a declarat „Rosatom” într-un comunicat citat de Reuters.
Atacurile au provocat rănirea a trei angajați, dintre care unul grav. „Rosatom” a menționat că nivelurile de radiații la centrală sunt normale și că nu există daune serioase.
Potrivit comunicatului, primul atac a avut loc în jurul prânzului, în apropierea cantinei, unde au fost răniți cei trei membri ai personalului. Ulterior, o dronă a atacat o zonă de încărcare, iar alta a lovit domul reactorului nr. 6 al centralei.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat că a fost informată de administrația centralei cu privire la incident și că informațiile sunt „concordante” cu observațiile AIEA, potrivit AFP.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că ambele părţi ar trebui să se abţină de la acţiuni care „pun în pericol securitatea nucleară”, citează Agerpres.
„Rosatom” a făcut apel la Grossi și la guvernele UE să reacționeze imediat la amenințarea la adresa siguranței centralei.
În prezent, reactoarele nr. 1, 2, 5 şi 6 sunt în oprire la rece, în timp ce reactorul nr. 3 este oprit pentru reparaţii, iar reactorul nr. 4 este în aşa-numita oprire la cald, potrivit administraţiei centralei, notează Newsweek.ro.
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:16
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
08.10.2026
10:58
08.10.2026
10:37
08.10.2026
10:01
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















