Pedeapsa primită de Artur Ioniță și colegii săi, după ce Benevento a RETROGRADAT din Serie A
3180
Benevento a retrogradat matematic în Serie B, după egalul împotriva lui Crotone, din penultima etapă a campionatului. Ca pedeapsă pentru înfrângere, jucătorii echipei au făcut deplasarea de aproximativ 900 de kilometri cu autocarul, în vederea disputării ultimului meci cu Torino.
Benevento retrogradase în Serie B după rezultatul de egalitate, scor 1-1, înregistrat pe teren propriu, împotriva formaţiei Crotone, care a jucat din minutul 24 în zece fotbalişti, în penultima etapă.
Într-un meci reprogramat, Torino a câştigat un punct pe terenul formaţiei Lazio (0-0) şi s-a salvat de la retrogradare.
Ultrașii echipei Benevento l-au îndemnat pe preşedintele Oreste Vigorito să-i pedepsească pe jucători şi pe antrenorul Filippo Inzaghi refuzând să le plătească biletele de avion şi să-i facă, astfel, să călătorească 12 ore dus cu autocarul pentru ultimul meci din campionat împotriva lui Torino.
Potrivit Sky Sport Italia, clubul a fost de acord şi echipa a ajuns epuizată la celălalt capăt al ţării pentru jocul cu Torino.
Benevento a reuşit un rezultat de egalitate în partida de duminică seară, 1-1, dar a terminat campionatul pe locul 18, primul retrogradabil, la patru puncte de Cagliari şi Torino, de pe locurile 16 şi 17, potrivit News.ro.
Ca urmare a retrogradării, Filippo Inzaghi nu va continua la Benevento.
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















