Patru minori, AGRESAȚI sexual în Cantemir
2511
Trei locuitori ai raionului Cantemir vor sta ani grei la închisoare, pentru că au agresat sexual mai mulți minori, dar și pentru privaţiune ilegală de libertate şi circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.
Potrivit procurorilor, în noiembrie 2013, inculpaţii au ademenit în casă patru băieţi, care se jucau în drum. Indivizii au blocat uşa şi i-au impus pe minori, cu vârstele cuprinse între opt şi 11 ani, să consume alcool, după care i-au agresat sexual. Aceștia i-au amenințat că-i vor bate dacă vor spune la cineva despre cele întâmplate.
Cazul a ieşit la iveală peste câteva luni de la incident, după ce unul dintre vecini le-a povestit părinţilor minorilor ce văzuse, fiind anunţaţi oamenii legii. În urma percheziţiilor, în locuinţa în care au fost agresaţi sexual copiii au fost depistate substanţe narcotice.
Inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 19 şi 23 de ani, au fost condamnaţi la 12, 16 şi, respectiv, 18 ani de închisoare.
Sentinţa este cu drept de atac.
26.05.2018
19:30
25.01.2018
20:30
25.10.2017
19:01
20.05.2017
14:01
31.03.2017
18:01
29.03.2017
17:30
17.03.2017
16:40
16.05.2016
09:29
10.05.2016
09:35
06.10.2015
09:31
19.09.2015
11:07
28.07.2015
09:52
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















