20:05:57 22.05.2025
Stiri

Parlamentul a votat: Cărți de identitate în R. Moldova ca în UE

Actualitate 22.05.2025 17:48 Vizualizări314
Parlamentul a votat: Cărți de identitate în R. Moldova ca în UE

Cărțile de identitate eliberate în R. Moldova corespund normelor europene.

Parlamentul a modificat astăzi un set de acte normative ce vizează punerea în circulație a cărții de identitate eliberate cetățenilor Republicii Moldova și a cărții de rezidență, eliberate cetățenilor străini, apatrizilor, refugiaților și beneficiarilor de protecție umanitară.

Modificările propuse vizează armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE. Conform proiectului, anumite date ale titularului nu vor mai fi incluse în documentul fizic, dar vor fi accesibile în Registrul de stat al populației, prin platforma de interoperabilitate (MConnect). În conținutul cărților de identitate, inclusiv cele provizorii, nu va mai fi inclusă informația despre domiciliul sau reședința temporară. Astfel, titularii nu vor trebui să preschimbe documentele ori de câte ori își schimbă locul de trai. Informația referitoare la patronimicul titularului va fi de asemenea omisă.

Proiectul prevede și eliminarea taxei de stat pentru înregistrarea la domiciliu și/sau reședința temporară a nou-născuților la prima înscriere în Registrul de stat al populației. De această facilitate mai beneficiază copiii sub 14 ani, care nu dețin un act de identitate, când sunt înregistrați în Registrul respectiv după actualizarea datelor din certificatul de naștere.

Scutirea de taxă de stat se aplică și pentru copiii străini sau apatrizii care au ajuns în Republica Moldova fără a fi însoțiți de un adult sau care au rămas în țară fără un act juridic. Legislația acordă, de asemenea, dreptul minorităților naționale de a-și folosi numele în forma corespunzătoare limbii lor materne.

În plus, pentru străinii din cărțile de rezidență, numele și prenumele nu se traduc, ci se transpun conform scrierii latine din pașaportul național sau documentul de călătorie emis de autoritățile competente străine.

De asemenea, cărțile de identitate conțin semnătura electronică, valabilă timp de 5 ani, care permite accesul la date în format electronic.

Conform Agenției Servicii Publice, peste 50 de mii de persoane au depus cerere pentru cărțile de identitate. Vor fi eliberate gratuit cărți de identitate pentru un milion de persoane, costurile fiind suportate din bugetul ASP. Ulterior, tariful pentru eliberarea cărților de identitate va fi de 290 de lei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte