Stiri

Parlamentul a abrogat raportul din 2018 al Comisiei de anchetă care stabilea finanțarea de către „Open Dialog” a partidelor politice de opoziție din R. Moldova

Actualitate 03.02.2023 10:09 Vizualizări1852
Parlamentul a abrogat raportul din 2018 al Comisiei de anchetă care stabilea finanțarea de către „Open Dialog” a partidelor politice de opoziție din R. Moldova
Ludmila Kozlowska, alături de liderii opoziției moldovenești din 2018, Maia Sandu și Andrei Năstase

Hotărârea privind raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor privind imixtiunea Fundației „Otwarty Dialog” (Dialog Deschis, cunoscută ca „Open Dialog”) și a fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova, inclusiv prin finanțarea unor partide politice, a fost abrogată.

Decizia a fost luată joi cu votul a 59 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate.

Hotărârea respectivă, adoptată în anul 2018 pe timpul regimului Plahotniuc, constata o „implicare activă a asociațiilor obștești străine sau autohtone cu finanțare străină în finanțarea directă și indirectă a activităților partidelor politice”.

Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, susține însă că acea hotărâre a fost „un instrument de hărțuire a partidelor politice de opoziție”, conținând „substrat politic pronunțat”, iar abrogarea documentului este necesară pentru excluderea pe viitor a persecuțiilor politice de pe poziția de putere politică și asigurarea exercitării drepturilor civile și de libertate politică.

În 2018,
Comisia parlamentară de anchetă mai stabilise că fundaţia „Open Dialog” şi fondatoarea acesteia, Ludmila Kozlowska, erau finanţate din tranzacţii dubioase cu armament în statele implicate în conflicte regionale, dar şi din schema rusească de splălare a banilor „Landromat”, implementată de controversatul Veaceslav Platon. Mai exact, de numele „Open Dialog” erau legate tranzacţii cu întreprinderi militare din Federaţia Rusă, entităţi cărora le-au fost aplicate sancţiuni de către Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Același raport releva că liderii PAS şi PPDA de atunci, Maia Sandu și Andrei Năstase, ar fi beneficiat de finanţări din partea acestei fundaţii, care nu au fost declarate. De aștfel, şefii celor două partide au recunoscut că au participat la o conferinţă desfăşurată în Parlamentul European, cheltuielile fiind suportate de „Open Dialog”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 30.08.2026 30.08.2026 13:44 743 Horoscopul zilei 30.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri