Parcări cu plată în Chișinău! „Partea a doua a schemei de ESTORCARE a banilor de la cetățeni”
3892
victorchironda.eu Acum un an, am scris un articol în care am explicat cu Primăria Chișinău pune la cale o nouă schemă de estorcare a banilor de la cetățeni, în beneficul unei firme private, cu fondatori din offshore. Chiar am organizat o conferință de presă în care am explicat detaliile schemei și am făcut apel la organele de resort să se implice.
Era vorba de proiectul care prevede implementarea parcărilor cu plată în Chișinău. Pe scurt, schema pusă la cale de oamenii din Primărie constă în următoarele:
- Primăria amenajează parcaje din contul trotuarelor pe străzile principale ale orașului în cadrul proiectului de renovare a străzilor, realizat cu bani împrumutați de la BERD.
- Primăria transferă aceste parcaje către o companie dubioasă (EME Parkleitsystem) pentru o perioadă de 25 de ani și încă se obligă să le întrețină, implicînd serviciile municipale (adică tot din bani publici).
- Conform contractului semnat, municipalitatea va primi numai 10% din suma rulajului lunar, iar 90% vor merge in buzunarul proprietarilor EME Parkleitsystem.
Astfel, avem o situație în care Primăria, din bani împrumutați (publici) amenajează parcări din contul trotuarelor (publice), le transmite gratuit în gestiunea unei companii private, iar chișinăuienii vor trebui să întoarcă creditul către BERD, dar și să plătească taxe pentru parcare și suprataxe pentru eventuale încălcări ale regimului de parcare.
Conferința noastră de presă a stârnit o mică furtună. Chirtoacă s-a spălat pe mâini, spunând că el nu a semnat acest contract, ci viceprimarul Grozavu. Acesta din urmă a recunoscut faptul că acest contract e în defavoarea orașului și că el trebuie revizuit. Consilierii municipali nu au votat contractul și băieții cu scheme au bătut în retragere. Însă nu pe mult timp.
Primăria strikes back
Între timp, Dorin Chirtoacă s-a făcut cu atribuții extinse. Deputații liberali au reușit să împingă în Parlament adoptarea noului Statut al mun. Chișinău, care îi oferă Primarului General dreptul de a semna contracte de Parteneriat-Public-Privat de genul celui cu EME Parkleitsystem fără avizul Consiliului Municipal. Cel puțin, contractul vechi nu a fost anulat și niciun alt concurs de selectare a operatorului parcărilor cu plată nu a fost organizat.
Recent, Direcția Transport a mun. Chișinău a înaintat pentru ședința CMC din 23.02.2017 proiectul noului „Regulament privind funcționarea parcărilor și parcajelor auto cu plată din mun. Chișinău”. Consilierii l-au respins și nu l-au votat.
Peste o lună de la propunerea în CMC, la 24.03.2017 Primăria Chișinău anunță „dezbatere publică pe marginea proiectului”. Drept că din dezbatere e doar denumirea. Direcția de Transport ne spune că „Recomandările pe marginea proiectului” pot fi trimise prin mail sau scrise și duse la ei la sediu. Iată așa o dezbatere publică.
Regulamentul neregulamentar
„Ok” o să ziceți voi (și unii consilieri municipali). „Și care e problema? Regulament doar oricum trebuie”. Da, trebuie. Însă nu așa.
Scopul acestui Regulament este să asigure o bază de reglementare pentru Contractul de PPP semnat de Primărie cu EME Parkleitsystem în 2015. În contract sunt o serie de trimiteri la Regulament – prevederi care pur și simplu nu există în Regulamentul vechi (p. 4.1; p. 5.1.1; p. 5.1.7; p. 5.1.14; p. 5.1.20 ). Asta ne face să presupunem că aceste două acte au fost elaborate „la pachet”. Acest fapt este confirmat chiar de Igor Gamrețchi, în Nota Informativă la proiectul de Regulament (pagina 32).
Aici apare o serie de întrebări:
- Dacă Comisia a fost constitutită la 3 noiembrie 2015, de ce proiectul de Regulament a fost gata abia în februarie 2017? Așa de eficient lucrează Direcția de Transport?
- Dacă proiectul a fost gata mai devreme, de ce nu a fost înaintat spre discuții și dezbateri publice pînă acum?
- Dacă proiectul a fost finisat abia acum, în 2017, cum se face că Contractul de PPP din 2015 face trimitere la el?
- Dacă și Chirtoacă și Grozavu au recunoscut că acest contract este slab, în defavoarea interesului public, putem oare avea încredere într-un Regulament creat la pachet cu el?
- Și în final, de ce nu a fost elaborat și adoptat în primul rînd Regulamentul, apoi, în baza lui, să fie organizat concursul pentru identificarea operatorului, cum e și firesc în structura ierarhică a documentelor administrative.
(...)
4. Taxele și Penalitățile
Potrivit proiectului de Regulament prima zonă, amplasată în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni – Ierusalim – Alexandru cel Bun – Nicolae Starostenco – Ismail, va avea un tarif de 15 lei/ora. Pentru vehiculele masa cărora depăşeşte 3,500 de kg (camioane, tractoare, autobuze şi altele), tariful va fi egal cu 45 lei/ora.
A doua zonă va avea în jur de 10,000 de locuri de parcare. Aici parcarea va costa 10 lei/ora şi, respectiv, 30 lei/ora. A treia zonă va avea aproximativ 20,000 de locuri de parcare. În această zonă o oră de parcare va costa 5 lei şi, respectiv, 15 lei.
Automobilelor parcate neregulamentar le vor fi blocate roţile, iar deblocarea îi va costa pe şoferi 750 de lei, dacă taxa va fi achitată în aceeaşi zi sau 950 de lei, dacă aceasta va fi achitată în zilele următoare. Pentru automobilele evacuate, şoferii vor trebui să achite 1,600 de lei, iar fiecare zi de neachitare îi va costa suplimentar 150 de lei.
Dacă şoferii vor încerca să utilizeze un tichet vechi de parcare, aceştea vor trebui să achite o amendă care va fi de 300 de ori mai mare, decât taxa pentru parcare – 4,500 lei, 3,000 lei sau, respectiv, 1,500 de lei, în dependenţă de zona de parcare.
De unde s-au luat aceste cifre? Care sunt calculele care demonstrează că parcarea trebuie să coste 15 lei pe oră și nu 10 sau 5? Probabil a fost realizată vreo cercetare?
Citiți continuarea textului semnat de Victor Chironda pe victorchironda.eu
28.03.2026
20:53
681
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:30
717
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
800
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
15:46
756
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
27.03.2026
23:35
1041
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
990
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
966
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
922
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
965
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
788
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
414
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
418
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
493
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
526
Horoscopul zilei 29.03.2026
664
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
679
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
676
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
834
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
712
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
795
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
845
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
752
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
827
Horoscopul zilei 28.03.2026
926
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1038
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
885
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
986
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
964
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1002
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
962
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
919
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1008
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
840
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
834
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
961
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














