Parc public de aproape 16 MILIOANE de lei, construit la Băcioi: Guvernul R. Moldova, Județul Bihor și Primăria Oradea din România vor aloca JUMĂTATE din suma necesară
1968
Facebook // Ilie Leahu
Comuna Băcioi, suburbie a municipiului Chișinău, va avea în scurt timp un parc public de toată frumusețea în care locuitorii se vor putea odihni.
Lucrările de construcție au demarat, pe terenul de 1,36 ha din str. Independenței urmând prindă contur un complex cu teatru de vară, havuz, skatepark, terenuri de sport și de joacă pentru copii.

Costul contractual al obiectivului este de peste 15,588 de milioane de lei, jumătate din sumă urmând a fi acoperită din bugetul local al Primăriei comunei Băcioi.
Totodată, patru milioane de lei sau 200 de mii de euro vor fi alocate de Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, iar alte patru milioane de lei - din contul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, prin concursul de proiecte „Satul European”.
Primarul de Băcioi, Ilie Leahu, a ținut să mulțumească partenerilor, locuitorilor și persoanelor implicate pentru suportul acordat în realizarea acestui obiectiv.
„Cu acest proiect, comuna Băcioi își va schimba radical felul în care arată și-și va confirma poziția de localitate cu aspirații de modernizare”, a declarat primarul Ilie Leahu.
Lucrările presupun construcția și amenajarea:
1. Teatrului de vară – construcție tip clădire, cu regim de înălțime – două nivele (demisol și copertină deasupra scenei). Dimensiuni pe conturul exterior 13,45x13,45 m. Destinația încăperilor de la demisol: oficiu, vestiar, dușuri, blocuri sanitare și încăperi auxiliare;
2. Havuzului – construcție subterană, formă neregulată în plan, dimensiuni pe contur 9,6x1 0,3m, adâncimea h=2,3m;
3. Skatepark-ului – construcții supraterane amenajate pe un teren cu dimensiunile pe contur 18,5x35,93m;
4. WC public – construcție modulară, pentru bărbați și femei cu S=15m2;
5. Terenului de joacă pentru copii (vârsta 3-6 ani), cu suprafața de 139,0 m2;
6. Pieței festive – 750,0 m2;
7. Aleii personalităților și a stemelor oficiale ale comunei;
8. Stației de așteptare; parcări auto;
9. Rezervorului de apă și stației de pompare;
10. Băncilor de odihnă și a coșurilor de gunoi;
11. Sistemului video exterior;
12. Iluminării exterioare;
13. Rețelelor de apă, udare automată a gazonului și a spațiilor verzi.
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















