Pacienții din R. Moldova cu tumori benigne vor fi incluși în rândul beneficiarilor de intervenții de protezare
1824
Pacienții cu tumori benigne vor fi incluși în rândul beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare, iar cheltuielile vor fi acoperite din Fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală.
O decizie în acest sens a fost aprobată de către Parlament, la inițiariva membrului Comisiei protecție socială sănătate și familie, Adrian Belîi. Potrivit deputatului, după amploarea și defectele anatomice, intervențiile chirurgicale de eradicare a formațiunii sunt similare cu cele după cura chirurgicală a tumorilor maligne, producând aceleași leziuni anatomice și psihologice severe.
Includerea pacienților cu tumori benigne în rândul beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare va elimina criteriul existent de discriminare și va permite reabilitarea funcțională, anatomică, estetică și psihologică a beneficiarilor, cu revenirea la viața socială și activitatea de muncă.
Numărul pacienților cu tumori benigne, care necesită implanturile și protezările și care se încadrează în prevederile actului adoptat este de până la șapte persoane pe an.
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















