14:17:21 29.03.2026
Stiri

Opt elevi de la „Aristotel” mai rămân spitalizați: Norovirus și bacteria Escherichia coli, arată investigațiile de laborator

Actualitate 23.09.2024 17:17 Vizualizări1259
Opt elevi de la „Aristotel” mai rămân spitalizați: Norovirus și bacteria Escherichia coli, arată investigațiile de laborator

Cei 65 de elevi și angajatul Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău nu s-au intoxicat cu mâncarea servită la cantina instituției, investigațiile de laborator indicând o altă cauză a îmbolnăvirii în masă.

Ministerul Sănătății anunță că au fost confirmate șapte probe pozitive la Norovirus de tip G2, iar la patru bolnavi - și bacteria Escherichia coli.

„Conform rezultatelor anchetei epidemiologice, obținute pe 23 septembrie 2024, în produsele alimentare nu au fost identificate microorganisme patogene care ar putea provoca toxiinfecții alimentare. În cadrul investigațiilor de laborator efectuate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică la data de 19 septembrie, au fost confirmate șapte probe pozitive la Norovirus de tip G2, în asociere la patru bolnavi a fost confirmată bacteria Escherichia coli”, informează ministerul.

Potrivit aceleiași surse, luni mai erau spitalizați opt copii, starea lor de sănătate fiind apreciată de medici ca fiind „medie, cu ameliorare”.

„În urma unor proceduri de dezinfecție și igienă, cantina din incinta instituției își va relua activitatea”, precizează Ministerul Sănătății.

Amintim că 65 de elevi și un angajat al Liceului „Aristotel” au acuzat, pe 17 septembrie curent, simptome caracteristice unei toxiinfecții alimentare - slăbiciune generală, dureri în abdomen, febră 37,1-39,6℃, vomă și diaree, iar 20 dintre aceștia au fost internați la spital.

Controlul efectuat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor la operatorul din domeniul alimentar, responsabil de alimentația copiilor de la Liceul „Aristotel”, nu a identificat în produsele alimentare și apa potabilă microorganisme patogene care ar fi putut provoca o toxiinfecție alimentară.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
29.03.2026 08:20 434 Horoscopul zilei 29.03.2026
Top stiri
29.03.2026 08:20 428 Horoscopul zilei 29.03.2026
28.03.2026 08:36 788 Horoscopul zilei 28.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.57 1 RON 3.97 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte