OPINII // PG s-ar fi implicat în jocurile POLITICE, atunci când a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov
1214
Procuratura Generală s-ar fi implicat în jocurile politice, atunci când a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov, consideră unii analiști politici. Experții consideră că aceste acțiuni ar fi „tentative” de a se pune presiuni pe Partidul „ȘOR”.
Analistul politic Vitalie Catană se întreabă de ce le-a luat atât timp procurorilor să înainteze acuzațiile, dacă dosarele au fost deschise de mai mult timp. Potrivit lui, ar fi vorba de o tentativă de a influența soarta numirii unui guvern sau a declanșării anticipatelor. „Să-l întrebăm pe domnul Stoianoglo de ce s-a întâmplat anume acum? Eu cred că există acest element politic. Suntem într-un moment în care trebuie să se tranșeze problema cu numirea guvernului”, a precizat Catană.
De aceeași părere este și constituționalistul Teodor Cîrnaț, care consideră că procurorul general trebuie să le asigure celor doi deputați posibilitatea de a participa la ședința de învestire a Guvernului. „Se urmărește drept scop ca să treacă acest val de învestire a unui guvern. Poate voturile unor astfel de deputați pot fi decisive. Parcă procurorul general lucrează în interesul unor persoane concrete”, presupune Cîrnaț, potrivit TV6.
În opinia lui Cîrnaț, ar fi vorba de un scenariu de intimidare și șantaj.
La rândul său, fostul consilier municipal Oleg Cernei a declarat la o emisiune că în joc ar fi implicat controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care i-ar fi dictat aceste acțiuni procurorului general. „Faptul că Platon este în permanență în biroul procurorului general… am impresia că aici se face și un joc în favoarea lui Platon. Și cred că asistăm la un spectacol regizat, la fel ca atunci când Tauber și Apostolova au fost reținute în stradă. Nu cred în sinceritatea procurorului general Stoianoglo”, a menționat Cernei, citat de TV6.
Iar analistul Ian Lisnevschi consideră că nu există coincidențe în politică și a notat că ridicarea imunității deputaților Ulanov și Jardan ar fi legată și de presiunile puse pe fostul candidat al majorității parlamentare Mariana Durleșteanu, în urma cărora s-a retras. „Președintele, din păcate, s-a axat în acest joc politic și, mai degrabă, încearcă să influențeze, să facă presiune politică pe majoritatea parlamentară”.
Lisnevschi crede că Stoianoglo a primit semnale politice să facă presiuni pe anumite persoane și procurorul general ar trebui să explice de ce doar acești politicieni sunt vizați, cu toate că în dosare figurează mai multe persoane.
Menționăm că procurorul general Alexandr Stoianoglo a negat, în plenul Parlamentului, existența ingerințelor politice în activitatea Procuraturii Generale, afirmând că, de când ocupă această funcție, nu l-a abordat niciun politician și nici nu va accepta vreodată să se întâmple astfel de lucruri.
385
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
388
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
461
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
498
Horoscopul zilei 29.03.2026
638
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
653
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
655
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
810
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
696
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
781
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
361
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
367
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
439
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
480
Horoscopul zilei 29.03.2026
618
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
635
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
643
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
794
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
683
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
768
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
816
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
727
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
809
Horoscopul zilei 28.03.2026
905
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1018
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
865
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
965
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
934
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
976
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
944
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
906
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
991
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
827
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
822
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
947
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














