05:06:03 26.11.2025
Stiri

ONU face anunțul așteptat de toată lumea: „Vom scăpa în 2015”

Știri 04.01.2015 19:55 Vizualizări1662
ONU face anunțul așteptat de toată lumea: „Vom scăpa în 2015” nbcnews.com

„În acest an, oamenii de știință vor reuși să stopeze epidemia și răspândirea virusului mortal Ebola”. Anunțul a fost făcut de Anthony Banbury, șeful misiunii Națiunilor Unite (ONU) pentru coordonarea acțiunilor împotriva Ebola.

Oficialul a precizat că în ultimele 90 de zile ale anului 2014 au fost făcute multe încercări de a stopa epidemia, dar criza continuă și în anul curent ne așteaptă o luptă grea cu virusul.

„Încă nu ne-am apropiat de sfârșitul crizei. Avem înainte un drum lung şi greu, dar eu cred că în 2015 vom pune punct dezvoltării Ebola”, a declarat Banbury, citat de Mediafax.ru.

Anterior, ONU a anunțat că numărul persoanelor infectate cu Ebola în Sierra Leone, Liberia și Guineea a depășit 20 de mii. Peste 7 500 de persoane și-au pierdut viața din cauza acestei epidemii.

Aflat în vizită în Liberia, secretarul general al ONU a promis sprijinul întregii lumi pentru lupta împotriva Ebola.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri
25.11.2025 08:14 632 Horoscopul zilei 25.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 17.19 1 RON 3.89 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte