ONU condamnă anexările ILEGALE de teritorii ucrainene la Rusia. R. Moldova a CO-SPONSORIZAT inițiativa prin care se insistă ferm asupra retragerii imediate, complete și necondiționate a forțelor ruse din Ucraina


Adunarea Generală a ONU a condamnat cu o majoritate covârșitoare „anexările ilegale” de teritorii ucrainene de către Rusia, după ce Moscova a făcut uz de dreptul său de veto privind un text similar prezentat la sfârșitul lui septembrie în Consiliul de Securitate. R. Moldova a co-sponsorizat rezoluția prin care UE insistă și asupra retragerii imediate, complete și necondiționate a forțelor ruse din Ucraina.
„Prin votul de la New York, comunitatea internațională și-a dat verdictul: majoritatea covârșitoare a țărilor a susținut cu fermitate rezoluția prin care cere Rusiei să inverseze anexarea ilegală a regiunilor ucrainene ocupate. R. Moldova a co-sponsorizat inițiativa UE care insistă ferm asupra retragerii imediate, complete și necondiționate a forțelor ruse din Ucraina”, a anunțat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Adunarea Generală a celor 193 de state membre reunite în regim de urgenţă de luni a adoptat această rezoluție cu 143 de voturi pentru, față de cinci țări contra și 35 care s-au abținut, printre care China, India, Pakistan şi Africa de Sud, în pofida eforturilor diplomatice ale Statelor Unite.
Cele cinci state care au votat împotrivă sunt Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord şi Nicaragua.
Cu acest text, co-redactat de Uniunea Europeană şi prezentat de Ucraina, occidentalii au afirmat că au dovedit că Rusia președintelui Vladimir Putin este „izolată” pe scena internațională, la șapte luni de la izbucnirea războiului în Ucraina.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a declarat încântat să vadă „o majoritate covârşitoare de naţiuni de partea Ucrainei, în apărarea Cartei ONU şi opoziţia fermă la războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi a poporului său”.
Antony Blinken a subliniat că „foarte puţine naţiuni au votat cu Rusia” şi a salutat „unitatea internaţională” şi „sprijinul neclintit” faţă de Kiev.









































































