ONG-urile, cu un APEL către politicieni: „Nu uitați de copiii din internate”
849
Peste 6 000 de copii se mai află în cele 48 de instituții rezidențiale din R. Moldova. Din 2006 și până în prezent, cam toți atâția copii au fost dezinstituționalizați și doar 20 de internate au fost reorganizate. Datele au fost prezentate, astăzi, de câteva ONG-uri specializate în protejarea copiilor.
Alianţa ONG-lor active în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei (APSCF) cere o atenție sporită întregii societăți, dar în special a politicienilor față de reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copiilor.
„Cunoaștem cu toții că suntem într-un an electoral și cu siguranță s-ar putea produce schimbări, de aceea cerem în mod special actualilor și viitorilor politicieni să continue dezinstituționalizarea copiilor din instituțiile rezidențiale și acesta să rămână unul dintre punctele importante pe agendele lor, deoarece carul se mișcă cam greu, iar copiii trebuie protejați și ajutați”, a declarat președinta APSCF, Stela Vasluian.
Reprezentanții societății civile au venit cu un șir de recomandări către politicieni, reamintindu-le că trebuie să pună accentele pe două grupuri mai vulnerabile: copiii până la trei ani și cei cu dizabilități. „Instituțiile în care se află aceste două grupuri vulnerabile au fost mai puțin vizate de reforma sistemului rezidențial. O altă recomnadare este prevenirea instituționalizării copiilor, adică susținerea familiilor ca părinții să-și poată crește odraslele alături de ei și să facă față diferitelor crize. Totodată, pentru cei care nu vor putea să rămână în familie, să fie extinsă rețeaua de servicii alternative de tip familial”, a specificat președinta ONG-ului CCF Moldova, Liliana Rotaru.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















