07:56:02 09.02.2026
Stiri

OFICIAL // Vom avea arbitraj video la Campionatul Mondial de fotbal din 2018! „Până acum am avut numai rezultate pozitive”

Sport 27.04.2017 15:30 Vizualizări2342
OFICIAL // Vom avea arbitraj video la Campionatul Mondial de fotbal din 2018! „Până acum am avut numai rezultate pozitive”

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat oficial că vom avea parte de arbitraj video la Campionatul Mondial din 2018!

Liderului forului mondial a declarat că până în acest moment, arbitrajul video, a dat rezultate satisfăcătoare, şi reprezintă o soluţie pentru evitarea greşelilor de arbitraj la cel mai înalt nivel. Testat pe Campionatul Mondial al Cluburilor dar şi la mai multe meciuri amicale, printre care partida dintre Franţa şi Spania din Martie.

„Vom folosi arbitrajul video la Campionatul Mondial din 2018, deoarece până acum am avut numai rezultate pozitive. În 2017, când toată lumea care se află pe stadion sau acasă poate vedea în numai câteva secunde greşeala arbitrului, nu ne permitem ca arbitrul să fie singurul om care să vadă o anumită fază", a declarat preşedintele FIFA, citat de prosport.ro.

Cam aşa va arăta tabela, în momentul în care arbitrii din spatele camerelor vor trebui să analizeze o fază controversată.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
08.02.2026 08:41 652 Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026 07:54 892 Horoscopul zilei 07.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.02 1 RON 3.94 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte